Așa se face că tot mai mulți locuitori, din pasiune sau cu gândul la o frumoasă recompensă, se înarmează cu dispozitive de detectare a metalelor și își încep cercetarea. Suceveanul Ștefan Ghivnici este unul dintre acești oameni, descoperind de curând pe pământurile comunei Lisaura, zonă apropiată Cetății de Scaun a Sucevei, aproximativ 30 de monede moldovenești, poloneze și ungurești făurite din argint, bronz și cupru.
Deoarece există o lege care prevede protejarea patrimoniului cultural, bărbatul care a făcut această mică descoperire a predat monedele Direcției Județene de Cultură, în vederea realizării unei expertize amănunțite a specialiștilor din cadrul Muzeului Satului Bucovinean.
Se pare că în urma verificărilor realizate, spre dezamăgirea tuturor, monedele nu aveau nicio valoare, astfel încât acestea vor fi restituite bărbatului sucevean. În cazul în care aceste monede reprezentau într-adevăr piese pentru colecția de tezaur a Bucovinei, Ștefan Ghivnici, conform legii mai sus amintite, ar fi avut posibilitatea de a primi cu până la 45% din valoarea propriu zisă a descoperirii.
Lasa un raspuns