Europarlamentarul ECR Monica Macovei tună și fulgeră după trecerea Inspecției Judiciare de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în subordinea Ministerului Justiției.

Surprinzător, de data aceasta eurodeputatul nu mai cere demisii din partea guvernanților PSD-ALDE, ci din zona inspectorilor din IJ care au cerut să treacă de la CSM la minister.

Concret, fostul ministru al Justiției îi acuză pe inspectorii judiciari că „s-au descalificat” prin opțiunea de a fi mutați de la CSM la MJ. Totodată, Macovei se plânge că, prin această schimbare, se revine la situația de pe vremea guvernului Adrian Năstase, în care ministru de resort era Rodica Stănoiu.

Inspecția judiciară – un organism care trebuie să fie independent, pentru că anchetează disciplinar magistrații – spune că este total de acord să treacă la Ministerul Justiției. Ca pe vremea lui Stănoiu-Năstase și ca pe vremea comuniștilor.

Din acest moment, oamenii din acest corp de inspecție și care au dat comunicatul ne-au arătat că nu mai au niciun fel de independență, din moment ce vor să treacă sub control politic, și nu mai au nicio calitate morală să cerceteze disciplinar magistrați.

Cine să mai cerceteze disciplinar? Un corp de inspectori – tot judecători și procurori – care spune că vrea să treacă sub Ministerul Justiției și să mă șantajeze după aceea?

Noi am vrut independență pentru această Inspecție judiciară, nu să fie la Ministerul Justiției. Primul comunicat al Inspecției Judiciare îi descalifică. Dacă au puțin bun-simț, își dau toți demisia”, este mesajul Monicăi Macovei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.