Primarul comunei Ipotești, Dumitru Gulei, a anunțat că „Monografia satului Ipotești, comuna Ipotești, județul Suceava” a fost tipărită. Lucrarea, care are două volume, a fost scrisă de către Teofil Horbaniuc, fiu al satului, și tipărită la Editura Lidana.

Potrivit edilului, Monografia a văzut lumina tiparului după mai mulți ani de documentare în arhivele județene, naționale și în cele de la Cernăuți.

„Apreciem ca extrem de benefică încercarea cuprinzătoare a domnului Teofil Horbaniuc de a întocmi monografia satului Ipotești cu repere istorice din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Venind dintr-un alt domeniu de competență decât cel istoric, domnul Teofil Horbaniuc a depus un efort enorm de intra în spiritul, problemele și finețurile diverselor epoci, dar, considerăm că a reușit cu prisosință, depunând un efort enorm de documentare, cronofag și nu întotdeauna aducător de beneficii, atât prin radiografierea unei literaturi tot mai abundente, dar și prin numeroase zile petrecute în arhive. Discursul autorului folosit în monografie s-a dovedit a fi unul echilibrat, accesibil oricărui cititor. Cunoscând literatura monografică cel puțin din județele Moldovei publicată în ultimii ani, având și noi preocupări de această natură considerăm că lucrarea domnului Teofil Horbaniuc se va înscrie în rîndul lucrărilor de calitate, prin consistența informațiilor oferite”, a spus în cuvântul său dr. Sergiu Constantin Enea.

Trebuie precizat că Primăria comunei Ipotești, respectiv primarul Dumitru Gulei, Biserica Ortodoxă din Ipotești, respectiv preotul paroh Constantin Bobu, Biserica Baptistă din Ipotești, respectiv reprezentantul acesteia Ivașcă Petru și familia autorului au contribuit financiar la realizarea și tipărirea acestor două volume.

„Această monografie este foarte importantă pentru întreaga comunitate, întrucât cetățenii au posibilitatea să-și cunoască istoria. De altfel, în același scop, vom distribui aceste volume și în unitățile școlare din comună, precum și la alte instituții. Îi mulțumim domnului Teofil Horbaniuc pentru minunatele volume pe care ni le-a dăruit și pentru faptul că a consemnat istoria noastră”, a declarat primarul comunei Ipotești, Dumitru Gulei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.