Joi, 5 iulie 2018, în jurul orei 22:40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mărăşti din municipiul Suceava, ajunsă la intersecţia cu strada Mărăşeşti, o localnică de 37 de ani, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu motocicleta condusă regulamentar de un bărbat de 44 de ani, tot din municipiul Suceava.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară a motociclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.