Miercuri, în jurul orei 21:30, în timp ce conducea motocicleta pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, în zona intersecției cu strada Libertății, un localnic de 30 de ani, a efectuat o manevră de evitare a impactului cu autoturismul condus de un tânăr de 18 de ani, din comuna Șcheia care s-a pus în mișcare dintr-o parcare, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat pe partea dreaptă a străzii Ștefan cel Mare.

Motociclistul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.