Ajuns la o vârstă la care pasiunile și tentațiile nu mai sunt declanșatoare imediate de reacții, îmi iau mereu timp să descopăr motivele pentru care oamenii spun ce spun și fac ce fac. Nu am fost foarte surprins să descopăr că pe măsură ce argumentele pro sau contra ceva sunt mai elaborate, mai credibile, pe atât acțiunile sunt mai contradictorii și scopurile mai divergente. Nu vorbesc aici de politicieni sau ziariști, de profesioniști ai cuvântului, avocați sau lobby-ști, ci vorbesc de oamenii comuni, vecini, trecători, martori la viața noastră.
De fiecare dată când apare cineva care se agită pe un motiv oarecare mult mai aprig decât ar fi necesar, ar trebui să ne întrebăm de ce o face. Altruismul, chiar dacă ar fi un lucru obișnuit, nu îmbracă niciodată forme violente de exprimare, deoarece puținii dintre noi care posedă așa ceva au destulă experiență să știe că nu pot face bine cu de-a sila și oamenii sunt refractari la orice lucru impus, mai ales dacă e bun. Adjudecarea judecății altora pe post de adevăr ce nu mai trebuie demonstrat s-a dovedit, istoric vorbind, cea mai scurtă cale spre dezastru. Filozofiile, religiile sau curentele sociale sunt numai trambuline care scurtează calea spre dezastru, pentru că punerea lor în practică nu mai depinde de creier, ci de societate, iar societatea are cea mai mare inerție dintre toate formele de organizare cunoscute. Pe măsură ce norme sau idei se vor aplicate unui număr mai mare de indivizi, inerția acestora nu numai că împiedică aplicarea unor corecții pozitive, ascendente, dar de cele mai multe ori, împing societatea înapoi.
Exemplul ce-mi vine pentru a demonstra această idee este acela a unei familii, mamă, tată și 2 copii, care cad într-un râu care se îndreaptă spre o cascadă. Părinții se luptă cu apa și-i scot pe copii la mal. Să presupunem însă că odată cu familia respectivă mai cad în apă și alte persoane, dintre care unele nu știu să înoate, iar altele sunt prea speriate pentru a se putea salva. Nu numai că aceste persoane vor sfârși în cascadă, dar simpla lor prezență îi va împiedica pe părinți să-și salveze copiii sau măcar pe ei înșiși.
Sunt conștient că nu mulți fac asta, dar vă îndemn să încercați să descoperiți substratul vorbelor și acțiunilor celor din jur, mai ales înainte de a vă alătura lor pentru o idee sau faptă. Fiecare dintre noi este un mozaic, avem fațete ascunse, chiar dacă rațional nu putem recunoaște un om, cu destulă atenție și răbdare îl putem vedea așa cum e în realitate.
Lasa un raspuns