Președintele României, Klaus Iohannis, l-a nominalizat, miercuri, pentru funcția de director al SIE, pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Astfel, Ungureanu a declarat că este onorat de nominalizarea pentru șefia SIE, declarând că își dorește ca Parlamentul să-i acorde încrederea prin vot.

„Este o onoare pentru mine și sper că nominalizarea a fost făcută în cunoștință de cauză. Îmi doresc ca Parlamentul să-mi acorde încrederea prin vot. Au fost foarte multe proiecte pe care împreună cu angajații SIE am reușit să le ducem la bun sfârșit. Credem că este nevoie de un SIE puternic și cu adevărat implicat în asigurarea securității naționale într-un context regional atât de tulbure. SIE a fost foarte bine condus și în absența unui director civil”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Totodată, întrebat dacă este corect ca, după Eduard Hellvig șef al SRI, un alt liberal să preia șefia SIE, Ungureanu a declarat că „nu e neobisnuit, cutuma e sa fie sefii serviciilor sa vina din Opozitie, iar acum PNL e in Opozitie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.