Cu acest prilej s-au reunit într-un amfiteatru neîncăpător o pleiadă de apropiați ai profesorului Iacobescu, istorici sau prieteni din varii domenii de activitate.
Dacă am venit la această lansare de carte ziarist, înarmat cu pix și carnet de notițe, am plecat de la ea îndrăgostit de personalitatea, de spiritul și de inteligența lui Mihai Iacobescu, un OM care la 75 de ani încă arde ca un far călăuzitor al celor care luptă pentru reîntregirea Bucovinei, cu cea mai boantă armă posibilă, adevărul istoric. Acest articol trebuia să fie o lungă înșiruire de titluri academice și citate, care rupte din context ar fi însemnat foarte puțin, de aceea am ales să scriu un altfel de articol, în care să vă vorbesc despre sărbătorit exact așa cum merită, cu patos și cu admirație.
Stimații vorbitori de astăzi au evocat diverse momente din viața sărbătoritului, de la copilărie până în prezent, fiecare asemenea referire aducând lacrimi în ochii venerabilului PROFESOR, lacrimi pe care și le-a stăpânit cu greu.
Viața magistrului Iacobescu, deoarece mi se pare incorect să folosim același titlu pentru el și elevii lui, ajunși ei înșiși profesori universitari, toți cei prezenți și încă mulți alții au scris materiale în volumul omagial coordonat de Prorector prof.univ.dr. Ștefan Purici și de prof.univ.dr. Dumitru Vîtcu, este aceea a unui mucenic al istoriei. Pe altarul lui Clio a jertfit mii de zile şi mii de nopți petrecute citind istorie și nu numai, adunând o cultură enciclopedică de care s-a folosit tot pentru istorie, scriind cărți menite să reînvie cultura și spiritul bucovinean. Pe altarul lui Clio a jertfit participarea sa la viața de familie și cariera sa politică de după 1990, pe care a folosit-o readucând Sucevei alma mater sucevensis, adică actuala Universitate Ştefan cel Mare din Suceava. În căutările lui după documente semnificative din istoria Bucovinei, a fost atât de meticulos și insistent, încât autoritățile de la Kiev l-au declarat o perioada persona non grata pe teritoriul Ucrainei. A călătorit mult atât în Ucraina, cât și în Moldova de peste Prut, a vorbit cu istorici, dar și cu oameni de cultură și patrioți, cristalizând o mișcare culturală proreîntregire a bucovinenilor de pretutindeni. Și meritele acestui OM pot continua, umplând multe pagini, umplând cărți mai mari decât volumul Crezul Istoriei, ale cărui 850 de pagini se dovedesc neîncăpătoare pentru contribuția tuturor celor care au dorit să-i aducă astfel tribut.
Menționarea unora din cei prezenți la eveniment, fără să-i amintim pe toți, ar fi o nedreptate făcută celor omiși, gest de care ne ferim cu scuzele de rigoare, oferind în schimb o scurtă declarație a sărbătoritului, care a spus că dacă Bucovina nu este încă întreagă pe hartă, ea măcar este reunită în Catedra de Istorie a USV, în care există atât profesori din Cernăuți, cât și din Chișinău. Cu modestia și jena omului cu inteligență mult peste medie, magistrul Mihai Iacobescu ne îndeamnă să ne cunoaștem istoria, ca să ne putea determina viitorul. De la înățimea celor 75 de ani dedicați țării în general și Bucovinei în special, de la tribuna universitară căreia i-a dedicat 47 de ani, din poziția de cetățean al orașului, militant pentru dreptate și adevăr, Mihai Iacobescu este un reper de verticalitate.
La Mulți Ani Mihai Iacobescu, Domnul să vă țină sănătos și activ încă multă vreme !
10.10.2013
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns