Ieri dimineață, un bărbat în vârstă de 52 de ani din municipiul Suceava, a sesizat poliția în legătură cu forțarea ușii de la intrarea în boxa deținută de reclamant la subsolul blocului în care locuiește.

Conform comunicatului IPJ, „blocul unde s-a comis furtul este prevăzut cu două uşi, ambele prevăzute cu interfon şi sistem de închidere automat. În noaptea de 3 spre 4 iulie, una din uşi a fost blocată în poziţia deschis, datorită unor lucrări ce se efectuau în exterior, în faţa acesteia.” Profitând de acest lucru, persoane necunoscute au intrat în bloc, unde au forțat ușa boxei victimei.

Conform spuselor acestuia, boxa era răvășită, însă din interior nu lipsea nimic.

Valoarea prejudiciului este de 10 lei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.