Transportul durabil reprezintă un sistem complex destinat să asigure necesităţile de mobilitate pentru generaţiile actuale fără a deteriora factorii de mediu şi sănătatea populației. Până de curând, industria era considerată ca fiind principala sursă de poluare a planetei. Odată cu dezvoltarea accelerată a transporturilor şi, în special, prin anvergura producţiei de autovehicule, balanţa surselor de substanţe toxice şi efecte neplăcute şi-a schimbat înclinarea, transportul devenind principala sursă de agresiune împotriva mediului şi a sănătăţii umane prin creșterea consumului de combustibil și emisiilor de dioxid de carbon.
Tema ediției din acest an a Săptămânii Mobilității Europene este: Multimodalitate. Alege. Schimbă. Combină., scopul fiind acela de a încuraja municipalitățile europene pentru introducerea și promovarea transportului durabil. Mai mult de jumătate dintre orașele europene au pus în aplicare măsuri permanente în domeniul transportului urban durabil, concentrându-se în principal pe accesibilitatea și sprijinirea mersului cu bicicleta și mersul pe jos sau pe utilizarea de vehicule electrice. Săptămâna Mobilității culminează cu Ziua fără mașini – 22 septembrie, zi în care orașele participante iau măsuri în vederea creării de zone exclusiv pentru pietoni, bicicliști și transport public.
APM Suceava îndeamnă populaţia și autoritățile din toate oraşele sucevene să contribuie la îmbunătăţirea climatului urban prin acceptarea ideilor de transport durabil, nepoluant și prin menținerea/extinderea spațiilor dedicate acestor mijloace de deplasare (piste pentru biciclete, artere pietonale, parcări pentru biciclete, mijloace de transport public atrăgătoare etc). De asemenea, invită sucevenii să-și facă cunoscute ideile legate de transportul durabil (ex.: soluții concrete cu privire la amenajarea pistelor de biciclete, artere stradale care pot deveni în anumite momente ale zilei sau a săptămânii, zone pietonale etc.) trimițându-le pe adresa de e-mail a instituției noastre relatii.publice@apmsv.anpm.ro, în perioada 16-22 septembrie 2015.
Instituția noastră le va centraliza și le va înainta autorității administrației publice locale, cu scopul de a face cunoscut acesteia, dorințele comunității cu privire la dreptul de a trăi într-un mediu sănătos și a identificării de soluții și fonduri necesare pentru ca ideile acestora să devină realitate.
Demonstrați că vă pasă de natură, de generațiile viitoare și de direcția de dezvoltare pe care județul Suceava vrea să o urmeze! Să fim mai prietenoși cu mediu înconjurător şi să renunţăm măcar pentru o zi la maşina personală, acceptând alternativele pentru un transport durabil!
Lasa un raspuns