Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfășurat o activitate intensă în luna ianuarie pe raza județului, activitate care a scos la iveală nu mai puțin de 364 de ilegalități, toate fiind sacționate contravențional de inspectorii ITM.

Prima lună a anului 2013 nu a fost de bun augur pentru angajatorii ”șmecheri”. Cei care au încercat să ”fenteze” statul s-au ales cu o amendă. Inspectorii ITM Suceava au desfășurat o acțiune de control în domeniul relațiilor de muncă, securitate și sănătate în muncă. ”În perioada 01.01.2013 – 31.01.2013, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea „Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2013”. În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat un număr de 422 controale, din care 279 în domeniul relaţiilor de muncă şi 143 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 364 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 87.000 lei”, se arată în comunicatul trimis de biroul de presă al ITM Suceava.

Inspectorii de muncă au efectuat un număr de 279 controale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 126 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 71.000 lei. Cât despre muncă nedeclarată, au fost identificați un număr de 4 angajatori care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare, 5 persoane care îşi desfăşurau activitatea fără forme legale de angajare, iar amenzi aplicate au fost în valoare de 40.000 lei. Deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost legate de primirea la muncă a unui număr de 5 persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat, nepăstrarea registrului general de evidenţă a salariaţilor la sediul angajatorului, netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Cât despre activitatea în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 143 controale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 238 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 16.000 lei. În luna ianuarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate un număr de 7 evenimente care au produs incapacitate temporară de muncă. Deficienţe frecvente constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au identificat la instruirea insuficientă a lucrătorilor, lipsuri privind organizarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor (neîntocmirea fişelor de identificare a factorilor de risc profesional), nu s-au evaluat riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională și semnalizarea de securitate insuficientă. În cursul lunii ianuarie 2013, la Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au înregistrat un număr de 184 petiţii primite, 147 petiţii soluţionate, 80 persoane care au fost primite în audienţă, 25 contracte colective de muncă, 72 consultanţe legate de contractele colective de muncă.

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor s-a constatat faptul că la data de 01.02.2013 figurează ca fiind înregistrate un număr de 104.167 contracte individuale de muncă active din care 97.104 pe durată nedeterminată și 7.063 pe durată determinată. ”Vă comunicăm totodată că în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava în luna decembrie 2012, au lucrat ca şi zilieri un număr de 333 persoane”, au conchis cei de la ITM Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.