Municipiul Suceava a fost din nou premiat, de această dată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu premiul „Best Electric City” în România, pentru cel mai prietenos oraș cu mașinile electrice.
Menționăm că Municipiul Suceava a fost primul oraș din România care a montat infrastructură pentru încărcare mașini electrice, având 28 de stații de încărcare rapidă si standard, altele 7 fiind în curs de montare din fonduri de la Agenția Fondului de Mediu.

„Premiul a fost ridicat de către domnul Ovidiu Milici, consilier în cadrul cabinetului primarului.
Totodată, din toamnă Municipiul Suceava va fi primul oraș din România care va avea transport electric în totalitate.

Obiectivi fiind și lăsând la o parte unele comentarii nefondate și răutăcioase, aceste premii, dar mai ales selecția în «100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030», sunt dovada clară că lucrurile merg într-o direcție bună în orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.