Guvernul României a adoptat, în ședința din 12 august 2019, o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei.

Motivul care stă la baza emiterii prezentului act normativ și, implicit, a recunoașterii Muzeului Bucovinei ca fiind de importanță națională este faptul că în patrimoniul muzeului se află colecții unicat la nivel național printre care se numără cetatea de Scaun a Sucevei, monument istoric reprezentativ și unicat pentru istoria noastră, precum și colecții unice în cadrul Muzeului de Științele Naturii, colecția de Scolytide și colecția de Malofage «Ștefan Negru»”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Muzeul Bucovinei are ca obiect de activitate cercetarea, achiziţionarea, tezaurizarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal, legat de om şi mediul său, de istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii, planetariu-astronomie, cu rolul social de cunoaştere, educaţie şi petrecere a timpului liber.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.