Ajuns la cea de-a 23-a ediție, Festivalul Filmului Francez din România se va desfășura în perioada 8-19 mai, fiind prezent în acest an, pentru prima dată, în 13 orașe, cu 146 de proiecții: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia și Suceava.

Organizator: Institutul francez din România

Co-organizatori: Cinema Victoria, Universitatea de Vest, Cinema Ateneu, Asociația CitiZenit, Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Arad, Alianța Franceză Brașov, Primăria Brașov, Cinemateca Patria, Cinefeel, Centrul Cultural Francofon Buzău, Consiliul Județean Buzău, Alianța Franceză Constanța, Cityplex Tomis Mall, Arta by Cityplex, Alianţa Franceză Piteşti, Cinema Trivale, Cinema Carpaţi.

La Suceava, Muzeul Bucovinei are onoarea de a fi co-organizator al acestui mare eveniment cultural.

In perioada 10 – 11 mai 2019,vă invităm la Muzeul de Istorie să vizionați 4 filme (cu subtitrare), după următorul program:

 

Bilet de intrare 3 lei / persoana / spectacol

Vineri 10 mai

17:30 EDMOND

20:00 EN GUERRE

 

Sambătă 11 mai

17:30 PLACE PUBLIQUE

20:00 JOUEURS

 

Edmond – comedie istorică despre punerea în scenă a piesei Cyrano de Bergerac, în Parisul anului 1897;

 

Joueurs – thriller/dramă/romantic despre un cuplu care se întâlnește în Parisul zilelor noastre, al cazinourilor și al jocurilor de noroc. Cu actori buni din generația nouă, filmul a fost proiectat la Cannes în 2018.

 

Place publique – comedie despre burghezia pariziană și clișeele lor, despre raportarea la bătrânețe și la faima, etc.

 

En guerre – dramă socială, despre un grup de muncitori care refuză închiderea uzinei la care lucrează. Film auster, realist. Prezentat la Cannes 2018, cu Vincent Landon în rol principal.

 

Unul dintre evenimentele far ale Sezonului România-Franța, actuala ediție Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul – „Paris, toujours…” – purtând publicul, în prezența a cinci invitați (realizatorii Pierre Schoeller, Claire Simon, Matthieu Bareyre și Marie Monge, dar și criticul Joachim Lepastier) printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare.

 

Acest slogan este firul conducător al unei programări extrem de diverse, publicul fiind invitat să descopere o selecție de 23 de filme inedite, structurate în jurul a patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva.

 

Tinerii cineaști se bucură de o atenție deosebită în Competiția ce reunește șase regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Dotată cu un premiu de finanțare pentru distribuție oferit de TV5 Monde filmului preferat al publicului, secțiunea propune șase filme variate din punct de vedere stilistic, cuprinzând dramă, comedie, animație și documentar. Doi dintre tinerii regizori ale căror filme sunt prezentate în Competiţie vor fi prezenți în România, în cadrul Festivalului. Marie Monge, realizatoarea thrillerului Joueurs, o incursiune în viața subterană a Parisului jocurilor de noroc, va deschide festivalul la Timişoara şi va veni apoi la Bucureşti. Matthieu Baryere, realizatorul documentarului L’Epoque, o traversare nocturnă a Parisului contemporan, scenă a insomniilor tinerilor, va fi prezent la Bucureşti şi la Iaşi.

 

Panorama propune opt filme ale unor regizori consacrati – Stéphane Brizé, Christophe Honoré, Agnès Jaoui sau Gilles Lellouche – din ultimul an, care s-au impus în festivaluri, precum și în sălile de cinema, fiind apreciate deopotrivă de critici și de public. Filmul Un peuple et son roi / Un popor și regele său (r. Pierre Schoeller, 2017) va deschide festivalul pe 8 mai, la Bucuresti, în prezența regizorului, prezentând o frescă despre emancipare și idealurile revoluției de la Paris, 1789, ca piatră de temelie a redefinirii noțiunii de libertate. A doua zi, regizorul se va întâlni cu publicul de la Cluj. Printre cele mai așteptate filme ale secțiunii se regăsește Le Grand Bain / Înoată sau te scufunzi (r. Gilles Lellouche, 2018), o comedie inteligentă, profundă și originală despre fragilitate în lumea bărbaților și curajul de a descoperi un nou sens al vieții. Filmul va închide Festivalul la Bucureşti dar şi la Timişoara, unde va rula după prezentarea proiectului de reabilitare a cinematografului de artă « Studio », în prezenţa Excelenţei Sale Dna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România.

Săptămâna Cahiers du Cinema se confundă cu la muse roumaine. Genica Athanasiou, Aurora Cornu și Elvire Popesco, muze românești care i-au inspirat pe regizorii francezi de-a lungul timpului, revin pe marele ecran într-o selecție alcătuită de criticul Joachim Lepastier, colaborator stabil al Festivalului Filmului Francez. Proiecția filmului mut Maldone la Bucuresti va lua forma unui ciné-concert inedit al duo-ului KARPOV NOT KASPAROV, care va interpreta live, în premieră, o adaptare proprie după coloana sonoră originală.

 

Retrospectiva este dedicată lui Claire Simon, realizatoare prolifică în a cărei filmografie se îmbină documentarul și ficțiunea. Protagoniștii filmelor sale sunt deseori femei, adolescenți și imigranți, cu povești analizate minuțios și realizate frecvent în tradiția cinema vérité. Adeptă a transformării prezentului în prezență, acțiunii în istorie, omului în erou și locului în spațiu, Claire Simon este o realizatoare atipică, neconvențională, care încarnează diversitatea cinematografiei franceze contemporane. Retrospectiva Claire Simon propune cinci filme, publicul având ocazia de a o întâlni, la prima sa vizită în România, la Cluj (11 mai) si Bucuresti (12-14 mai) pentru sesiuni de întrebări-răspunsuri și un Masterclass organizat împreună cu cineclubul One World Romania (Point, 12 mai de la ora 20.00).

 

Broșura care cuprinde programul integral al festivalului este disponibilă la adresa: https://issuu.com/ifbucarest/docs/brosura_fff_2019

 

Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.