Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, consideră că e mai bine ca anul viitor, licitația pentru ajutoarele alimentare de la UE să nu mai fie făcută de către APIA, ci de alte instituții. Această opinie și-a exprimat-o la întâlnirea cu primarii, afirmând că nu e cazul să se dea populaţiei produse de gen roşii în suc propriu, în stilul acesta ajungându-se să se dea şi gumă de mestecat.

Nechifor a cerut părerea edililor din comunele sucevene, cu privire la alimentele care ar urma să fie distribuite prin programul de ajutor al UE, susţinând că oamenii nevoiaşi ar trebui să primească produse de strictă necesitate, nu să se ajungă să se dea şi gumă de mestecat. Printre produsele pe care șeful administrației județene le vede indispensabile se numără făina de grâu, mălai, zahăr și ulei.

„Ar trebui să facem o consultare, să vedem ce e nevoie. Cred că este mai bine ca propunerile să vină de jos în sus. Nu cred că e în regulă să ajungem să dăm şi gumă de mestecat”, a declarat Nechifor.

Șeful administrației județene a precizat că autorităţile judeţene şi locale transportă aceste produse, deşi nu ştiu dacă toate alimentele livrate prin acest program au utilitate pentru beneficiar, dând ca exemplu roşiile în suc propriu, „în cutiuţe mici, medii şi mari”.

Pe de altă parte, el a vorbit și de cele şase tone de miere de albine care urmau să le fie împărţite persoanelor defavorizate, ca ajutoare din partea Uniunii Europene și care vor fi retrase pentru că produsul nu este de calitate.

Referindu-se la acest caz, Cătălin Nechifor a spus că este posibil ca în cursul anului viitor să fie organizate licitaţii, dar nu de către APIA, ci de instituţii din subordinea Ministerului Muncii, cel mai probabil ţinându-se cont de legislaţia nouă cu privire la descentralizare.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.