„În campania de la locale, Gheorghe Flutur promitea nu una, ci două autostrăzi prin Bucovina. Azi Guvernul Cioloș (fost șef de cabinet al lui Flutur) a zis pas și a decis să-și ocolească parlamentul pentru adoptarea Master Planului de transport al României”, a declarat Nechifor.
Fostul președinte al CJ Suceava a mai declarat că, din cele peste 12 miliarde euro necesare, Suceava are doar 4 teoretic garantate din surse nerambursabile europene.
„Pe scurt: autostrăzi prin Suceava 0, drum expres Pașcani – Suceava undeva spre 2020, Suceava – Siret spre 2024 și Suceava – Botoșani spre 2031. Prin urmare, în următorii 5 ani sunt slabe șanse să avem ceva, cât de cât. Bine măcar că am reușit să modernizez Aeroportul Suceava și să îl deschid traficului internațional, firește, alături de foarte mulți oameni care au muncit și au pus suflet”, a mai declarat Nechifor.
Totodată, liderul grupului consilierilor județeni ai Partidului Social Democrat, este de părere că lui Flutur „ii e tare drag să spună acum că a repus Bucovina pe hartă! De data aceasta, a pus-o deasupra hărții, din păcate!”.
Lasa un raspuns