Liderul Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, consideră că Mircea Diaconu este cel mai potrivit pentru a fi președintele țării. Acesta susține că Diaconu este un om echilibrat și singurul care nu aparține de vreun partid.

Nechifor a subliniat că simplitatea lui Mircea Diaconu și faptul că este un om asemeni tuturor, un om independent, fără privilegii sau aroganțe, pot înclina balanța într-un mod pozitiv.

„În acest moment, Mircea Diaconu este singurul om care poate să rămână independent. Este independent. Este echilibrat. Este un om care a demonstrat că nu aparține nimănui, nici măcar partidelor care îl susțin. Cred că am avut deja 30 de ani în care am tot schimbat președinți din partide. Și Iliescu și Constantinescu și Traian Băsescu și, mai nou, Klaus Iohannis sunt președinți politici, iar Mircea Diaconu vine cu această etichetă de independent. Eu îl simt și îl văd ca pe un om echilibrat, ca pe un om care poate să asigure acea mediere la nivel de puteri ale statului și este un om foarte simplu. Un om care își face vinul, un om care vorbește simplu, un om care se îmbracă mai puțin sofisticat, un om ca noi toți”, a spus liderul Pro România Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.

 

Mircea Diaconu știe care sunt îndatoririle unui președinte și nu face promisiuni aiurea

 

Despre ceilalți candidați la alegerile prezidențiale, deputatul sucevean a precizat că cei mai mulți dintre ei nu vor obține decât un număr limitat de voturi,  în timp ce, celor care au șanse să ajungă în turul doi le lipsesc anumite lucruri sau sunt asociați cu diferite acțiuni, nu tocmai benefice.

„Domnului Iohannis îi lipsesc încă cinci ani de vacanță, doamnei Dăncilă îi lipsește funcția de prim-ministru și vrea în continuare o funcție publică importantă, domnului Barna cred că îi lipsesc proiectele europene pe care le-a fraudat ca și Dragnea, iar restul candidaților sunt într-o zonă de intenții limitate de vot”, a explicat Nechifor.

Acesta a mai spus că Mircea Diaconu va fi un președinte care va asculta foarte mult. De altfel, în campania electorală, Diaconu le-a explicat tuturor oamenilor cu care a stat de vorbă că nu președintele trebuie să construiască spitale și școli, aceste chestiuni fiind de competența administrației publice. Președintele țării este dator să asculte și să sfătuiască, să se ocupe de politica externă și să aibă grijă ca cetățenii statului să fie mulțumiți.

„Mircea Diaconu este un candidat total atipic și l-am avut și la Suceava. Întrebat fiind care sunt proiectele lui pentru viitor, a răspuns simplu: ‹vreau să-mi fac gardul, vreau să-mi fac acoperișul›, pentru că-i plouă în garajul unde-și ține ARO 10. Lumea s-a uitat ciudat la început, dar au înțeles ulterior despre ce este vorba, pentru că Mircea Diaconu a explicat că președintele nu are în fișa postului să le facă poduri, podețe, alimentări cu apă, școli, grădinițe, spitale, autostrăzi. Președintele, într-un stat precum România, într-o republică mică semiprezidențială, are cu totul alte atribuții și oamenii au înțeles. Le-a explicat că președintele e dator să asculte de voința Parlamentului pentru că e legitimat de către români, e dator să fie un bun partener cu Guvernul pentru că nu sunt unul pentru Germania și altul pentru Austria, ci sunt amândoi pentru România. Oamenii au înțeles că președintele îi reprezintă pe români, mai ales în relațiile externe și că nu se ocupă de chestiuni curente. De altfel, Diaconu a mai spus că președintele trebuie să fie un om normal, nu unul căruia să-i care SPP-ul paltonul, nu unul care să stea în palate și să aibă demnități de stat uriașe, ci un om care, cred că în continuare va fi un bun român și un tip de președinte care va asculta foarte mult”, a declarat Ioan Cătălin Nechifor.

 

Mircea Diaconu, un contracandidat puternic

 

De asemenea, liderul Pro România Suceava a spus că un președinte trebuie să decidă după ce îi ascultă pe cei care sunt implicați, nu pe cei care sunt în partidul lui.

„La Diaconu este exclus să fie vreun partid în spate pentru că nici noi, nici ALDE, nici alții nu i-am schimbat agenda, nu i-am pus condiții, nu va fi dependent de noi, ci într-adevăr independent”, a spus deputatul Nechifor.

Despre modul în care se vor desfășura alegerile, dar și despre candidații care se vor lupta în turul al doilea, Ioan Cătălin Nechifor a subliniat Mircea Diaconu este cel care ar putea să schimbe rezultatul, având șanse mari să devină președinte. De asemenea, deputatul sucevean a precizat că marea majoritate a alegătorilor de centru stânga nu vor vota niciodată cu candidații de dreapta, iar între Dăncilă și Diaconu, cu siguranță vor  pune mai ușor ștampila pe Mircea Diaconu.

„Am sentimentul că se încearcă, din toate pozițiile, să nu intre Diaconu în turul doi. E limpede că la final o să se joace între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Explic asta pentru că la alegerile anterioare, cei care câștigaseră în primul tur au pierdut și, mai mult decât atât, pentru că nu vedem dezbatere publică sau campanie electorală cu adevărat. Am sentimentul că această ceață așezată peste campanie cu subiecte colaterale, ba Guvernul căzut, ba cazul de la Caracal, ba alte chestiuni, încearcă să ascundă ce nu a făcut domnul Iohannis. Adică nu a făcut nimic în cei cinci ani de mandat. Sunt sincer convins că Diaconu ar putea fi singura persoană care ar putea să schimbe rezultatul în turul doi. Barna e exclus. Nimeni dinafara arcului de dreapta nu va vota pe unul sau pe altul. În turul doi vor sta acasă. La Dăncilă, capacitatea partidului de a o duce mai departe e limitată, au pierdut și guvernarea. La Diaconu, sunt convins că foarte mulți alegători care nu vor avea altă opțiune vor putea pune foarte ușor ștampila pe el în turul doi”, a precizat Ioan Cătălin Nechifor.

 

Diaconu, un președinte care înțelege democrația

 

Liderul Pro România Suceava îl va vota pe Mircea Diaconu pentru funcția de președinte și îi îndeamnă pe suceveni să facă același lucru.

Pe de altă parte, Nechifor a subliniat că promisiunile de campanie făcute de contracandidații lui Mircea Diaconu nu vor fi concretizate, întrucât altele sunt atribuțiile unui președinte. În plus, despre Klaus Iohannis, Nechifor a spus că acesta nu a făcut nimic pentru zona Bucovinei  până acum, iar faptul că se consideră garantul autostrăzilor din România, nu înseamnă nimic.

„Pe Klaus Iohannis l-am avut președinte și nu cred că a făcut ceva pentru Bucovina în cinci ani de mandat. Povestea că nu a avut Guvernul lui e falsă, pentru că a avut Guvernul Cioloș, al lui. Ar fi putut să facă măcar atunci ceva și n-a făcut nimic. Să-l vedem acum pe Klaus Iohannis garantul autostrăzilor în România e, din punctul meu de vedere, doar o gogoașă electorală. Diaconu n-a propus nimic pentru că președintele nu poate să facă ceva concret, nici autostrăzi, nici spitale. El poate genera dezbateri și poate să vină în situația în care să zică public anumite teme pe care oamenii să le înțeleagă și să ia atitudine. Președintele nu trebuie doar să certe Guvernul sau să bage bețe-n roate ca să blocheze activitatea, ci trebuie să fie parte a construcției. Mă uitam zilele acestea la Klaus Iohannis care s-a dus după fiecare ministru și l-a instalat în funcție. De ce nu a făcut același lucru și pentru PSD pentru că a schimbat trei guverne și a montat pesediști 100 la număr în guvernele anterioare. E clar că este o diferență de măsură. Mircea Diaconu nu ar face lucrul ăsta, ci ar lua premierul pe care  Parlamentul l-ar da după alegeri, al unei majorități, l-ar pune, indiferent de cum se va chema acea persoană, în situația de a face un cabinet și va accepta chestiunea asta. Asta înseamnă democrație!”, a conchis deputatul Pro România Ioan Cătălin Nechifor.

Material realizat la comanda Pro România pentru Alianța ”UN OM”. Cod mandatar MFC 31190013

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.