Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Nechifor s-a deplasat la podul de la Varvata construit în anul 1928. Până la acel pod se merge pe un drum forestier, greu acesibil în perioada de iarnă. Aici el a declarat că acest pod a fost reabilitat de Gheorghe Flutur între 1990-2000, în perioada când era şef la Regia Silvică. Nechifor a afirmat că “e prima investiţie serioasă a lui Flutur, care nu a fost executată dar a fost decontată. În 7 mai 2002 Curtea de Conturi a constatat că s-a produs un prejudiciu de 1,058 miliarde de lei. Dacă s-ar face o actualizare a sumei la puterea de cumpărare de acum ar trebui făcută corelaţia cu 6,7, iar suma ar fi de 7 miliarde de lei , bani care au fost plătiţi din buzunarele sucevenilor”.

Nechifor a continuat şi a spus că ” domnul Flutur ne-a obişnuit să ne prezinte multe realizări, uitaţi asta e prima investiţie mai serioasă a lui Flutur care a fost făcută de firma <Flutur şi Fiii>, nu ştiu dacă are legătură cu Flutur, poate e o simplă coincidenţă dar ea a costat extrem de mult  şi cu pagube dovedite de Curtea de Conturi. În altă ordine de idei cu toţii trebuie să ştim ce avem de ales acum: domnul Flutur vrea să devină din nou senator şi încearcă să câştige un nou mandat vânzând o imagine falsă”

Podul de la Varvata este într-o situaţie foarte gravă, având fisuri şi poate  să cadă în orice moment. Nechifor a declarat că a vorbit la Bucureşti şi cu cei de Regia Silvică pentru ca podul să intre în reabilitare cât mai repede deoarece pe acolo circulă maşini de tonaj mare cu toate că există limitare la 30 de tone.

Referindu-se la  intrarea în lupta electorală pentru Senatul României  a lui Gheorghe Flutur, Nechifor a declarat că  a găsit explicaţia pentru candidatura celui pe care l-a învins în vară, declarând:  “Am stat şi m-am gândit ce îl mână pe Flutur în luptă deoarece a fost de două ori senator şi o dată director la silvic. Am găsit răspunsul de ce candidează Gheorghe Flutur. Nu cred că are nevoie de pensie pentru că are pensie de colonel. El caută acel statut pe care îl au parlamentarii în România,  statut de imunitate parlamentară şi nu doar pentru declaraţii politice.”

Nechifor a spus că în următoarele săptămâni va arăta opiniei publice investiţii marca Flutur.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.