Încă președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a afirmat că județul Suceava se află pe locul doi în România, din punct de vedere al turismului.

Pentru a fi crezut, Nechifor a venit și cu statistici care să demonstreze ce înseamnă turismul în județul Suceava. Ce-i drept, încă nu s-a aflat dacă atunci când s-a hotărât să vorbească despre turismul din Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, a ținut cont și de celelalte locații din țară, unde turismul este la înălțime.

„Voiam să fac o sumarizare a acestor patru ani dintr-un punct de vedere, și, sigur, vor urma și altele. Mă refer la domeniul turismului, pentru că e una din dominantele economice ale județului. Suntem, putem spune categoric acest lucru, a doua destinație turistică din România. Cred că s-a făcut foarte mult și aici este de apreciat modul în care am reușit să lucrăm și cu mediul privat, dar și cu primăriile din zonele turistice. Dacă în anul 2008 existau un număr de 7.029 de locuri-pat în industria turismului Suceava, iată că în 2015, la final de an, numărul de locuri-pat a crescut la 10.143, deci, repet, o creștere considerabilă. Asta ca semn că industria turismului este una consistentă în județul Suceava”, a spus Cătălin Nechifor.

Nechifor nu s-a adresat unor grupuri țintă LIMITATE atunci când a promovat turismul

„În acești patru ani au existat în permanență activități de promovare intensă a Bucovinei. N-am mai făcut promovări doar în județ, N-AM MAI FĂCUT ACTIVITĂȚI DEDICATE UNOR GRUPURI ȚINTĂ LIMITATE, ne-am dus foarte curajos în evenimente internaționale”, a subliniat Nechifor.

Cu alte cuvinte, președintele Consiliului Județean Suceava a dorit să scoată în evidență faptul că, proiecte precum „Paște în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina” sau altele, se adresau unor oameni limitați, iar el a dorit să depășească această limită și să vină cu ceva nou, internațional, pentru oameni mai puțin limitați.

Transrarău dacă nu era, azi nu se povestea…

Bineînțeles că Nechifor a vrut, de fapt, să ajungă la Transrarău și să mai spună, încă o dată, câte sute de mii de turiști au invadat județul Suceava de când a fost asfaltat drumul ce duce spre Rarău.

„Suntem în acel format de competiție, alături de alte două trasee alpine montane: Transalpina și Transfăgărășan. Deja când spui Transrarău nu mai este un lucru necunoscut. Acolo vin foarte mulți turiști, care admiră frumusețile naturii, dar care vin și pentru legendele de aici”, a conchis Nechifor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.