Deputatul PSD, Cătălin Ioan Nechifor, președinte al Consiliului Județean Suceava între 2012-2016,  crede că odată cu lăsarea frigului președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, mai dă o probă de necunoaștere, sau mai bine zis, de nerecunoaștere a matematicii.

„O disciplină care, de altfel, ar trebui să ajute la și căpătarea deprinderilor de diferențiere a metrului cub de cel ster. Și cum nu tot ce zboară se mănâncă, documentele scrise rămân chiar și dacă sunt lasate în praful uitării. Așadar, în ședința de consiliu de luni 30 octombrie, s-a hotărât repartizarea pe localități a unor sume suplimentare din cotele defalcate din impozitul pe venit, sume care, așa cum se și exprimă în expunerea de motive semnată de Flutur, ar fi în total de 156 de ori mai mici decât necesarul de finanțare al celor 114 municipii, orașe și comune din județul Suceava. Matematic vorbind lucrurile așa stau, adunând arieratele, dobanzile și necesarul de cofinanțare pentru proiecte de dezvoltare locală se obține o sumă colosală de 243 milioane de lei, doar că, de aici încolo avem de-a face cu o omisiune voită, gravă în același timp, pentru că se induce ideea că guvernul a dat foarte puțini bani județului și implicit localităților”, a declarat Nechifor.

Aceasta a arătat că în realitate, așa cum precizează și hotărârea de consiliu, este vorba de o suplimentare a sumelor provenite din impozitul pe venit, precizarea fiind făcută și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice, prin adresa 1509/05.10.2017.

„Valoarea este de 1,708,000 lei, suplimentarea arătând că la nivel național a existat o mai bună colectare a impozitului pe venit și drept urmare, față de estimările inițiale, sumele strânse la bugetul consolidat al statului au fost mai mari, deci și cota de 18,5% din impozitul pe venit ce revine echilibrării bugetelor locale este mai mare, inclusiv în cifre absolute. În plus, dacă studiem hotărârea de consiliu județean nr. 44/28.02.2017 constatăm că, după adoptarea legii bugetului de stat pe anul în curs, consiliul județean a avut la dispoziție, din cotele defalcat din impozit pe venit, suma de 10,804,000 lei pentru echilibrarea bugetelor locale pentru un an întreg. Acum, județul primește suplimentar 1,708,000 lei, ceea ce înseamnă un plus de 15,8%, ceea ce nu este rău de loc. Mergând mai departe, în logica domnului Flutur, domnia sa pare să deplângă faptul că fiecărei comune i s-a repartizat suma de 15,380 lei, fiecărui oraș suma de 15,400 lei și fiecărui municipiu suma de 15,530 lei, clamând totodată echidistanța, vezi Doamne că nu a ținut cont de culoarea politică a primarilor, repartizarea fiind egală pentru toți”, a mai adăugat deputatul PSD.

Catalin Nechifor deputat PSD

Catalin Nechifor deputat PSD

 

Nechifor a completat argumentația susținând că dacă ar fi să fie studiată doar hotărârea de luni 30 octombrie, s-ar putea a să îi dăm crezare președintelui CJ., dar dacă studiem din nou hotărârea nr. 44 din 28 februarie, adică cea luată în urmă cu vreo 8 luni, atunci lucrurile se limpezesc.

 

„Se vede de la o poștă modul discreționar în care Gheorghe Flutur a împărțit banii după culoarea carnetului de partid a primarului, dovedind clar că, pentru domnia sa, tabla înmulțirii este național liberală”, a mai spus Nechifor.

Acesta a dat câteva exemple privind modul în care au fost împărțiți banii de către conducerea CJ în primăvara.

„Să luăm și câteva exemple concrete, documentul în extenso se poate consulta pe pagina de Internet a consiliului județean. Așadar, comuna Arbore primea atunci, în februarie, doar 30,000 lei, acum primește 15,380, adică pentru încă două luni de funcționare primește jumătate din mărinimia domnului Flutur de la început de an. Are sens să mai spun că primarul din Arbore este PSD? Așa cum e și cazul comunei Baia, care primește prin HCJ nr. 44 suma de 38,000 lei, dar lucrurile stau cu totul și cu totul altfel în cazul comunei Adâncata, bat-o vina cum ar spune unii rapsozi, care, având primar PNL, se bucură de frumoasa sumă de 133,000. Normal, acum când dai la Adâncata doar 15,380 lei, aceștia chiar par bani de grădiniță, adică doar vreo 11% din cât a primit în februarie. Alte exemple concrete la primari PNL care au primit în februarie următoarele sume: câte 114,000 la Bălcăuți, Botoșana, Horodnic de Jos, 133,000 la Cîrlibaba, 152,000 la Iacobeni. Practic, la localitățile cu primari PNL sumele au fost în marea lor majoritate de peste 100,000 lei, în timp ce la primarii PSD, pedepsiți pentru culoarea de partid, sumele au fost după cum urmează: câte 30,000 la Arbore, Grămești, Pîrteștii de Jos, Vulturești, câte 38,000 la Baia, Bălăceana, Breaza, Ciprian Porumbescu, Dolhești, Forăști, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Grănicești, Hînțești, Moara, Preutești, câte 40,000 lei la Pătrăuți, Sucevița, Volovăț, iar exemplele pot continua. O remarcă, în cazul comunelor Crucea, Ostra și Panaci, conduse de primari PSD, sumele au fost mai mari datorită faptului că alocările de la finanțe, pe bază de formulă, erau extrem de mici și era practic imposibil să își desfășoare activitatea. Încercând să concretizăm, constatăm că în cele 56 de comune cu primari PSD, media alocată în februarie a fost de 59,460 lei, în timp ce în cele 38 de comune cu primari PNL, media a fost de 100,447 lei, iar în dărnicia domnului Flutur, lovit brusc de sentimentul echității prin care dă egal comunelor suma de 15,380 lei, eu unul nu pot să cred”, a precizat deputatul Nechifor.

 

El susține că dacă ar fi fost vorba de sume mai consistente, este convins că Gheorghe Flutur ar fi apelat la argumente pe care le-a mai folosit și cu alte prilejuri, cum ar fi rectificarea negativă a bugetelor locale din septembrie 2010, atunci când guvernarea PDL a luat județului 7,7 milioane de lei, ceea ce a însemnat o scădere cu 17% față de suma alocată prin bugetul de stat la începutul anului 2010, primul an când pedeliștii s-au aflat singuri la guvernare.

„Dacă ne uităm și mai atent pe documente, vom vedea ca și Consiliul Județean primește suma de 3,159 milioane lei direct de la Finanțe, iar localitățile județului primesc, la rândul lor suma de 6,833 milioane din cote defalcate din impozit pe venit. Prin urmare, ca lucrurile să fie clare, PNL (PDL) a tăiat 7,7 milioane lei, iar PSD a dat 8,539 milioane lei și asta doar în cazul localităților. Asta e diferența reală, doar că tabla împărțirii o face deocamdată Gheorghe Flutur și e făcută din pixul portocaliu”, a conchis Cătălin Nechifor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.