Corpul de control al Ministerului Sănătății, în urma acțiunii de verificare la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, în perioada 18-22.04.2016, a constatat mai multe nereguli pentru fapte de natură penală.

Un comunicat al Ministerului Sănătății precizează că s-a constatat trecerea nelegală din proprietatea statului în proprietatea privată a municipiului Suceava a terenului aferent sediului administrativ pe care îl ocupă Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.

Constatarea datează încă din luna octombrie 2014, în urma unui control efectuat atunci, când s-a dispus remedierea acestei situații. Acțiunea de control desfășurată în aprilie arată însă că nu au fost îndeplinite măsurile dispuse.

Mai mult, în luna noiembrie 2014, SAJ a cerut printr-o adresă către Primăria Municipiului Suceava sprijin și pentru trecerea clădirii sediului administrativ în domeniul public sau privat al municipiului Suceava.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru posibile fapte de natură penală în acest caz.

După controlul efectuat la SAJ Suceava, Corpul de Control a mai sesizat Parchetul și în alte două probleme. Una ține de modalitatea de organizare a unor concursuri de ocupare de posturi în cadrul SAJ, iar cealaltă ține de casarea unor mijloace fixe, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătății.

Din echipa de control au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Departamentului de Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne și ai Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.