Un psiholog ar spune că oamenii obișnuiți au fost seduși dintotdeauna de vizionarea unei confruntări dure între doi bărbați masivi, cunoscători ai tainelor de luptă, capabili să-și administreze lovituri spectaculoase care ar fi fatale unui om normal.

Să ajungi însă să fii în ring, în lumina reflectoarelor și să ai la dispoziție doar câteva minute pentru a arăta de ce ești în stare înseamnă mult mai mult. Dacă mai pui la socoteală și faptul că un județ întreg sau uneori o țară își pune speranța în forțele tale, misiunea ta devine cu atât mai importantă și serioasă.

Cu maximă responsabilitate și seriozitate a tratat lupta și bucovineanul Ionel Maliș, de loc din comuna Sucevița, pe 16 septembrie când în ringul KOmasters, de la Berăria H din București, i-a arătat adversarului său că în Bucovina bărbații falnici și puternici ca brazii nu sunt doar în povești.

Ca să ajungă să lupte la categoria celor profesioniști, după doar 3 ani și ceva de antrenament în județul Suceava, Ionel Maliș recunoaște că le-a spus profesioniștilor de la București că face acest sport din liceu, nu de la 30 de ani cum se întâmpla în realitate.

„Când am venit la București exista un tânăr de 16 ani care îmi dădea lecții la acest sport. M-a ambiționat mult și recunosc că am muncit foarte mult”, a spus fără rețineri sportivul.

Conștient că această nebunie de moment va trebui să însemne sute de ore de muncă pentru a-i ajunge din urmă pe colegii săi, bucovineanul și-a amintit că niciun vis nu e prea mare dacă îți dorești cu adevărat și a hotărât ca pentru o perioadă casa sa se mute la București, lucru care s-a și întâmplat. De un an, Ionel Maliș fiind parte a Superkombat Academy.

Drumul spre glorie este întotdeauna anevoios, iar viața lui Ionel nu a făcut excepţie.

Ajungi să crezi că poate și pentru că pe drumul vieții sale nu s-au ivit doar situații favorabile, iar de multe ori, încă din copilărie, a dat piept cu viața, luptătorul a reușit și de data aceasta să fie un învingător.

Astfel, fără persoane care să investească ani de zile în antrenamentele sale, fără prea mulți care să creadă în acest vis aparent de neatins, Ionel Maliș a reușit să îi facă mândri pe bucovineni.

Așa a ajuns tânărul din Sucevița să lupte mai întâi la amatori, iar pe 16 septembrie la profesioniști, având un adversar și mai tânăr și mai cunoscut decât el, cu premii în țară și în străinătate.

Cu o mentalitate de învingător, luptătorul bucovinean a reușit să câștige încă din prima repriză, astfel după peste 1000 de ore de antrenament, ajungând să își culeagă roadele.

Nu vorbește despre reușitele sale și preferă ca notorietatea să îi fie adusă de rezultatele obţinute în ring. Are însă doi oameni pe care îi poartă în sufletul său: profesioniștii Cezar Gheorghe și Ionuț Stroe, cei cărora le datorează tot ce a învățat în această perioadă și pentru care îți găsește cu greu cuvintele.

Cezar Gheorghe este deja o figură legendară pentru lumea sporturilor de contact din România. Este omul despre care toți cei care au urmărit galele Local Kombat și, mai apoi, Super Kombat, au spus măcat o dată: „Ăsta îi bate pe amândoi ăștia din ring dacă se enervează pe ei”.

Muntele din ring, omul cu peste 1.000 de meciuri arbitrate, a fost alături de suceveanul nostru, iar în momentul luptei i-a dat sfaturi prețioase. Semn că sportivul nu l-a dezamăgit, acesta i-a propus ca în luna octombrie să fie din nou în ring pentru a lupta cu un sportiv foarte bun.

„Am muncit foarte mult să ajung să lupt! Mulțumesc maestrului Cezar Gheorghe pentru tot ajutorul și încrederea pe care mi-a acordat-o! Mulțumesc Vintilă Cristian! Mulțumesc maestrului Ionuț Stroe, Clubul Roman Sport Kontact!  Mulțumesc Mihăiță Golescu! Mulțumesc Valentin Bordeianu! Multumesc Colegilor Superkombat si celor care au fost alături de mine! Mulțumesc Pavel Virgil kineto! Mulțumesc Prisecaru Marius pentru foto! Mulțumesc Sponsorilor:

#DEZMEMBRARILILIECI
#PUERTO CAFE
#STAR LEASING
#ELEVEN RESTAURANT
#RENT A CAR AUTO KEMPES”, a scris sportivul sucevean la finalul meciului pe pagina sa de socializare.

Înainte de o astfel de luptă un sportiv trebuie să mănânce corect, să se odihnească și să se îmbrace corect, să fie îndreptat cu sufletul și trupul spre pozitiv.

Fără o finanțare din partea organelor de stat am putea spune că rezultatele în acest domeniu sunt un miracol care se datorează totalmente antrenorilor și sportivilor.

Un sport care nu este sprijinit de către autorități, dar în care, totuși, se ivesc sportivi care merită a fi susținuți.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.