O provocare a traseului Via Transilvanica din Bucovina a fost testarea pe bicicletă a acestuia.  Povestea traseului seamănă cu o poveste de viață, în care nașterea/începutul este greu și dureros și mai apoi, această suferință se șterge, se dizolvă prin minunățiile pe care le întâlnim pe drum.

Ambasadorul proiectului Nicolae al Romaniei împreună cu Levente Ianosi, campion național la trial, au fost primii bicicliști pe care îi cunoaștem care au testat traseul de la Putna până la Vatra Dornei, spre a-l verifica și descrie pentru publicul care dorește să parcurgă Via Transilvanica pe bicicletă.

Eroii noștri au ajuns sănătoși la Tășuleasa Social după trei zile grele de pedalat și au povestit câte ceva despre această aventură memorabilă ce reprezintă o premieră pentru Via Transilvanica.

Concluzia cea mai importantă este faptul că acest traseu se poate parcurge și cu bicicleta, însă are o dificultate ridicată și se recomandă echipament profesionist și pregătire fizică bună. Bicicleta cea mai potrivită este bicileta enduro și nu se recomandă parcurgerea traseului pe cont propriu în niciun caz.

Prietenii și promotorii proiectului, principele Nicolae al României și Levi Ianosi și-au asumat această aventură și provocare pentru binele celor care sprijină acest proiect, atât prin contribuții cât și prin parcurgerea drumului pe jos, cu bicicleta sau călare, lucru pentru care le mulțumim frumos.

“Eu am plecat de la Putna până la Vatra Dornei pe un traseu plin de provocări și poate cea mai dificilă bucată din Via Transilvanica. Porțiunea Sucevița – Sadova este foarte grea, chiar dacă ai un mtb enduro (și recomand să ai!), vei merge mai mult pe lângă bicicletă fiindcă terenul este extrem de abrupt, dar când ajungi sus pe vârful dealului, va fi meritat tot efortul. Bucovina iți dăruiește un peisaj pitoresc, oameni călduroși și mâncare bună.”, a spus principele Nicoale al României.

“Via Transilvanica, mai exact partea de Bucovina, este un traseu foarte frumos de făcut cu bicicleta, cu peisaje de vis , dar e mai degrabă recomandat bicicliștilor avansați și cu experiență pe o bicicletă de enduro. În 4 zile se poate parcurge traseul fără probleme, dar e vorba mai mult de push bike decât de coborâre (lucru menționat și în ghid!!!). Citiți cu atenție ghidul, echipați-vă corespunzător și porniți la o aventură frumoasă pe plaiurile Bucovinei”, a declarat Levente Ianosi.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.