Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, după participarea la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, că consolidarea clădirilor cu risc seismic trebuie să devină una din priorităţile noastre comune, el afirmând că evenimentele petrecute în aceste zile în Turcia şi Siria ne obligă la responsabilitate şi la accelerarea acestor demersuri.

”Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, continuarea procesului de descentralizare, digitalizarea în administraţia publică, reabilitarea energetică a clădirilor şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, a unităţilor medicale sunt problematici deosebit de importante ale autorităţilor locale, aflate pe lista priorităţilor Guvernului. Am participat astăzi la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi am folosit acest moment să transmit autorităţilor locale că sunt un partener de încredere pentru administraţia publică centrală şi că solicitările venite din partea dumnealor sunt analizate şi integrate în deciziile luate la nivel guvernamental”, a transmis premierul.

Nicolae Ciucă afirmă: ”Consolidarea clădirilor cu risc seismic trebuie să devină una din priorităţile noastre comune. Evenimentele petrecute în aceste zile în Turcia şi Siria ne obligă la responsabilitate şi la accelerarea acestor demersuri, pentru a proteja populaţia. Avem fonduri europene şi naţionale pentru consolidarea clădirilor de locuit şi instituţiilor publice şi i-am încurajat pe toţi preşedinţii consiliilor judeţene să le utilizeze pentru siguranţa cetăţenilor”.

Premierul mai arată că i-a asigurat, totodată, că în Guvern vor avea în continuare un partener de dialog şi sprijin pentru accesarea fondurilor naţionale şi europene, sursă importantă pentru dezvoltarea comunităţilor locale şi creşterea calităţii vieţii oamenilor, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.