Demisia lui Nicolae Ciucă înseamnă începerea procedurilor pentru rotativa guvernamentală, premier urmând să fie numit, potrivit protocolului semnat între PNL, PSD și UDMR, Marcel Ciolacu, președintele social-democraților
„Astăzi a venit momentul în care închei activitatea de prim ministru al României. În felul acesta, în cadrul discuțiilor pe care le-am avut la nivelul coaliției, odată ce am să merg să îmi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei.
Ceea ce este important de subliniat este faptul că imediat după aceasta vom avea un guvern interimar, care va funcționa până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou Guvern, care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii. Noi ne-am propus ca până joi guvernul să fie învestit și în felul acesta să putem să ne ocupăm în continuare de problemele care sunt prioritare atât prin programul de guvernare cât și pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări”, a declarat Ciucă.
Lasa un raspuns