Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că are cel puţin cinci nume în partid pentru a desemna prim-ministrul, în cazul în care va ajunge preşedinte, dar a refuzat să le facă publice la acest moment. El a menţionat că nu l-ar numi premier pe liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, miercuri, la Digi 24, pe cine va numi premier în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale.
„Avem cel puţin cinci nume din Partidul Naţional Liberal. (…) Nu pot să vi le dau acum, pentru că există acest principiu de loialitate în interiorul partidului legat de ceea ce înseamnă desemnarea unei persoane anume. În schimb, vă pot spune că va fi un premier profesionist, va fi un premier care nu va renunţa la cota de impozitare de 16%. Va fi un premier care va sprijini mediul de afaceri, care va fi un partener al mediului de afaceri, care va pune accent pe tot ceea ce înseamnă digitalizare, reducerea birocraţiei, reducerea poverii fiscale”, a declarat Ciucă.
El a fost întrebat dacă pe Marcel Ciolacu l-ar numi premier.
„Păi, Marcel Ciolacu vorbeşte de cota progresivă. Cum să-i acordăm un mandat când vorbim de cota progresivă, iar noi vedem în momentul de faţă… “, a răspuns liderul PNL.
Întrebat dacă l-ar pune premier pe Ciolacu, Nicolae Ciucă a răspuns: ”Nu”.
Preşedintele PNL a mai fost întrebat dacă se mai vede colaborând cu Marcel Ciolacu.
„Asta nu pot să o spun eu acum. Suntem două partide de ideologii diferite, suntem doi oameni care conducem partide cu ideologii diferite. Am făcut acest sacrificiu de tot ceea înseamnă luptă şi obiective politice. Guvernăm împreună pentru români. (…) Rămâne de văzut cum vor vota românii”, a declarat Ciucă, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.