Nistor Tătar este în acest moment primul candidat confirmat de președintele PSD, Cătălin Nechifor. După lungi bătălii în declarații, după ce Constantin Boliacu era în stare să spună și unui chinez venit în vizită la Suceava, că el va ieși primar la Rădăuți, se pare că Nistor Tătar a fost mai tare, iar candidatura sa este oficială.

Cu toate „eforturile” pe care le-a depus în ultima perioadă, acelea de a apărea cât mai des alături de reprezentanții PSD sau de a povesti lucruri „neștiute” care se vor întâmpla la Spitalul Județean, Boliacu se pare că a pierdut trenul.

„Sunt de acord cu dumneavoastră că a afirmat că va ieși primar, dar în primul rând, Boliacu nu are nicio legătură cu Organizația locală și ăsta a fost primul lui handicap. În afară că nu era membru, Boliacu, a mai pierdut, zic eu, că nu este el așa de cunoscut și nu a avut legături benefice cu cetățenii din municipiul Rădăuți. Despre candidatul de la București am înțeles că-i în cărți la MP. Săptămâna viitoare vom ieși public cu un program și s-ar putea ca vineri, așa zicea domnul președinte, să facem o lansare pe Colegiul 6, la candidații de primarii pe acest colegiu”, a declarat pentru SuceavaLive, Nistor Tătar, candidatul PSD la Primăria Rădăuți.

 

Nistor vrea ca Boliacu să îi facă campanie

 

Totodată, Tătar a afirmat că are nevoie în campania electorală de Constantin Boliacu.

 

„Vreau o colaborare din partea lor, în primul rând de la Boliacu, să scot rezultate bune la Rădăuți”, a spus Nistor Tătar.

În încheiere, candidatul PSD la Primăria Rădăuți a mai menționat faptul că Boliacu a fost invitat să participe vineri, la ședință în Biroul Permanent, unde a fost președintele și nu a venit.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.