Începând cu data de 22 iulie a intrat în vigoare o nouă prevedere legislativă, care îi obligă pe viitorii şoferi să anexeze încă un document la dosarul de examinare şi aduce noi responsabilităţi pentru candidat, în timpul examenului.

Cei care doresc să obţină permisul de conducere mai au de completat încă un document, pe lângă cele care erau necesare până acum, conform ultimei reguli pentru obţinerea permisului de conducere, intrată în vigoare de la 22 iulie.

Astfel, candidaţii trebuie să întocmească o declaraţie pe proprie răspundere, în care să confirme că sunt cetăţeni ai statului român şi ai Uniunii Europene, sau dacă sunt străini, dar au drept de şedere pe termen lung sau scurt, pe teritoriul României.

Această măsură se vrea restrictivă pentru persoanele care nu au un domiciliu stabil în România, dar vin aici doar pentru a-şi obţine permisul de conducere, ajungându-se astfel la un fenomen numit “turism” al permiselor de conducere.

De asemenea, pentru minorii de peste 16 ani care solicită permis de conducere la categoriile AM, A1 şi B1, dosarul de examinare trebuie să mai conţină şi o declaraţie notarială prin care părintele sau tutorele legal îşi exprimă acordul ca minorul să participe la examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Mai mult decât atât, la proba practică a acestui examen, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un set suplimentar de verificări la anvelope, apărătorile de noroi, trusa medicală, stingătorul de incendiu şi triunghiurile reflectorizante, dar şi la sistemul de semnalizare, pentru asigurarea că acesta funcţionează în parametri normali.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.