Unul dintre acestea este format din Lucian Costea-Vileford – apropiat al şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi Remus Drăgănescu, fost oficial al Federaţiei Române de Handbal, cu un apetit pentru retrocedări de terenuri la limita legii. Primul administrează SC Banu Industrii SRL, firmă care exploatează lemnul, iar al doilea deţine – fără a avea titlu de proprietate, potrivit surselor noastre – aproximativ 700 de hectare de pădure. Acest grup de interese face presiuni asupra administraţiei publice locale, respectiv asupra primarului comunei Valea Doftanei, Ion Manea, pentru a se asigura că zona rămâne în continuare în sfera exploatării lemnului și nu intră în cea a dezvoltării turismului. Deși zona a fost declarată turistică, în mod oficial, încă din 2006.
Citeste mai multe aici : Omerta pe Valea Doftanei, episodul 2. Sursele PUTEREA dau publicităţii noi documente despre mafia pădurilor şi cea a retrocedărilor ilegale
Lasa un raspuns