Comuna suceveană Dorna Candrenilor a devenit tot mai atractivă, mai ales de când Stațiunea Balneoclimaterică din localitate a fost deschisă. Mărturie în acest sens fiind faptul că tot mai mulți cetățeni din alte localități din județ și din țară, dar și de peste hotare au ales să se mute aici. 

Și pentru că utilitățile edilitare, infrastructura rutieră și infrastructura turistică puternic dezvoltată din comună nu sunt suficiente pentru a-i atrage pe oameni și pentru a-i face să rămână în Dorna Candrenilor, primarul Dănuț Candrea și echipa sa de la Primărie au decis să investească și în infrastructura educațională, astfel încât, la propriu, condițiile din comuna pe care o reprezintă să fie cel puțin la fel de bune ca cele din marile orașe.

Astfel, după modernizarea clădirilor Școlii din Dorna Candrenilor, a venit momentul ca dezvoltarea învățământului să treacă la nivelul următor: cel al construirii de noi corpuri de școală. Așa încât la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor se va construi o clădire multifuncțională pentru extinderea spațiilor de practică. Noua investiție va dispune de un laborator de agroturism, de un laborator de industrie alimentară, de unul de economie, de un laborator pentru tehnicienii veterinari și de unul de mecanică. De asemenea, la etaj vor fi și două săli de clasă, iar în viitor edilul își propune să amenajeze și un laborator pentru meseria de sudor și unul pentru cea de tâmplar.

„Eu zic că aceste investiții vor produce efecte într-un timp scurt, pentru că elevii de la liceul nostru fac practică și la pensiuni și restaurante, dar și la serviceurile auto din zona Dornelor, iar cei care își doresc să rămână acasă și fac performanță sunt angajați imediat după terminarea școlii”, a spus primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Edilul a adăugat că finanțarea pentru construirea acestei clădiri multifuncționale a fost atrasă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15, valoarea investiției fiind de aproape 775.000 de euro, cu TVA. Trebuie spus că la această sumă se mai adaugă o cofinanțare de peste 200.000 de euro, de la bugetul local al comunei Dorna Candrenilor.

„Am semnat deja contractul de finanțare, avem și proiectul tehnic întocmit și urmează ca, în cel mai scurt timp, să organizăm licitația pentru execuția lucrărilor. Va fi o clădire frumoasă, care se va alinea celor existente”, a subliniat primarul Dănuț Candrea, care a adăugat că noua investiție va fi finalizată până în luna martie 2026.

Trebuie spus că la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor și în structurile subordonate acestuia învață 650 de copii, din care 160 sunt la grădiniță, 250 frecventează învățământul primar și gimnazial, 200 sunt liceeni, iar 40 urmează cursurile școlii profesionale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.