Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni introducerea unui sistem cu trei niveluri care presupune noi restricţii precum închiderea unor baruri şi a sălilor de sport în zonele de mare risc, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 creşte accelerat în Regatul Unit.

Sistemul cu trei niveluri anunţat în parlament este o tentativă de a standardiza restricţiile de multe ori complicate şi creatoare de confuzii pe teritoriul Angliei. Potrivit RomaniaTV, noul sistem nu se va aplica şi în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care îşi adoptă propriile măsuri de protecţie în contextul pandemiei. Deputaţii vor trebui să voteze asupra acestei decizii.

Restricţiile vor include închiderea puburilor şi barurilor în zonele aflate în nivelul de alertă „foarte ridicat”. Până acum comitatul Merseyside din nord-vestul Angliei, care cuprinde zona metropolitană a oraşului Liverpool, este singura zonă care intră în această categorie, care mai presupune închiderea sălilor de sport, a centrelor de înfrumuseţare, a caselor de pariuri şi a cazinourilor, a spus Johnson.

 „Trebuie să acţionăm pentru a salva vieţi„, a declarat Johnson în Camera Comunelor, adăugând că nu doreşte să introducă un nou „lockdown” naţional. „Dacă lăsăm virusul să facă ravagii, atunci matematica sumbră dictează nu numai că vom suferi o rata intolerabilă de decese de COVID, dar vom pune o asemenea presiune pe sistemul nostru de sănătate cu un al doilea val necontrolat că medicii şi asistentele noastre pur şi simplu vor fi incapabili să se dedice unor noi tratamente”, a mai spus el.

Oficiali din sistemul sanitar britanic susţin că numărul de infectări creşte accentuat în nordul Angliei şi în unele zone mai sudice, începând să afecteze mai mult decât anterior populaţia vârstnică. Consultantul pentru terapie intensivă Jane Eddleston a declarat că 30% dintre paturile de la ATI sunt ocupate de pacienţi de COVID-19, ceea ce începe să afecteze îngrijirile medicale acordate altor pacienţi.

Celelalte două niveluri de alertă anunţate de Johnson sunt cel „mediu”, care acoperă o parte semnificativă a ţării, şi cel „ridicat”, categorie în care vor intra cele mai multe zone deja plasate într-o formă locală de „lockdown”. În zonele care intră în a doua categorie este interzis contactul între membrii unor gospodării diferite în case sau în grădini, iar în exterior numărul persoanelor care nu locuiesc împreună trebuie limitat la şase.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.