Începând de vineri, 13 iulie, virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai (dinspre direcția Primărie) spre strada Mărășești va fi interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă (care devine cu sens unic), respectiv strada Mihai Viteazu (prin fața Policlinicii) continuând spre stânga prin spatele parcului Vladimir Florea, până spre strada Mărășești.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi, care a precizat și faptul că trecerea de pietoni din zona Policlinicii, de pe strada Mihai Viteazu, a fost mutată la jumătatea străzii iar în zona fostei treceri anulate se vor monta garduri.

De asemenea, pietonii vor fi nevoiți să traverseze, așa cum este normal, strada Mărășești pe trecerea semnalizată și marcată corespunzător, nemaiputând traversa prin zona Studențeasca, așa cum făceau până acum.

Totodată, pentru a facilita accesul pe strada Mărășești al celor care vin dinspre strada Mihai Viteazu, strada 6 Noiembrie (porțiunea cuprinsă între cele două enumerate mai sus) va avea sensul schimbat, noua direcție fiind dinspre fostul Consulat al Ucrainei înspre strada Mărășești”, a mai declarat viceprimarul Harșovschi.
Acesta a invitat toți participanții la trafic să fie atenți și să respecte noile semne de circulație.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.