Uniunea Europeană a decis, cu titlu provizoriu, noi reguli de suspendare și retragere a permisului de conducere.

Măsurile sunt parte dintr-o serie de decizii pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, conform AFP.

Conform noilor reguli, orice restricții sau interdicții introduse de autoritățile unui stat membru împotriva unui șofer pentru a-l sancționa în cazul unui accident rutier grav se vor aplica și în țara în care a fost eliberat permisul auto al persoanei respective. Apoi, țara care a emis carnetul de șofer va trebui să aplice măsura pentru întregul teritoriu al UE.

În prezent, dacă un șofer își pierde permisul într-o altă țară a UE decât cea în care a fost eliberat, sancțiunea se aplică doar în statul în care a avut loc infracțiunea.

„Prin introducerea unor criterii mai clare și mai oportune pentru suspendarea privilegiilor de șofat din cauza încălcărilor grave, această măsură îi protejează nu numai pe șoferii responsabili, ci și pe întreaga comunitate”, a declarat eurodeputatul Matteo Ricci.

Reformele fac parte dintr-un pachet de siguranță rutieră care își propune să reducă la jumătate numărul deceselor și al persoanelor rănite pe drumurile europene până în 2030. Acordurile de marți încă mai trebuie să fie adoptate formal și de Consiliul UE, și de Parlamentul European, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.