Liceele Militare, Academiile Militare și Școlile de Poliție din țară găzduiesc de foarte multe ori tineri valoroși din comuna Pojorâta, care au reușit să se remarce, de fiecare dată, prin seriozitate, perseverență și bună creștere. Ați fi surprinși să vedeți că se poate să iei nota 10 la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” și fără să fii absolvent de un liceu militar, iar Emilia Claudia Hrom este cea mai frumoasă dovadă în acest sens. Faptul că inițial nu a intrat la Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc nu i-a diminuat în niciun fel visul de a urma o carieră militară. Mai mult decât atât, tânăra din Pojorâta a reușit să obțină chiar nota 10 la licență.
Primarul comunei Pojorâta, ing. Ioan Bogdan Codreanu, trăiește, de fiecare dată, bucuria reușitelor alături de tinerii ce se remarcă, convins fiind că aceștia au toate atuurile necesare pentru a atinge cele mai înalte culmi ale succesului.
Nu întâmplător, la final de an, auziți de șefi de promoție din Pojorâta, de olimpici din Pojorâta și de tineri care se remarcă acolo unde ajung. Copiii din Pojorâta au tot ce le trebuie: o educație sănătoasă din FAMILIE, bazată pe valorile creștine insuflate de BISERICĂ și consolidate de ȘCOALĂ.
„Eu o felicit din suflet pe Emilia și pe toți tinerii valoroși ai comunei Pojorâta, cărora le transmit să țintească sus. Limita e Cerul”, a declarat primarul Ioan Bogdan Codreanu, care a publicat un mesaj de felicitare și pe pagina de Facebook a comunei.
Tinerii din Pojorâta pot fi numiți, fără teama de a greși, ambasadori ai comunei Pojorâta și ai Bucovinei, iar județul Suceava așteaptă și următoarele povești de succes scrise de copii valoroși care își iubesc patria, satul și rădăcinile.
Lasa un raspuns