Comitetul Naţional al PSD se va reuni, luni după-amiază, pentru a decide componenţa Guvernului Dăncilă, urmând ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară şi să se pronunţe prin vot asupra învestirii noului Executiv şi adoptării programului de guvernare în 29 ianuarie, informează Mediafax.

Potrivit declaraţiilor de până acum ale liderilor PSD, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri.

În viitorul Guvern nu se vor mai regăsi susţinătorii fostului premier Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu (vicepremier fără portofoliu), Felix Stroe (Transporturi), Marius Nica (ministru delegat pentru fonduri europene).

Tudose şi Ciolacu au fost acuzaţi de unii social-democraţi că sunt susţinători ai „statului paralel”, chiar în şedinţa CExN în care s-a votat retragerea sprijinului politic pentru fostul Guvern. Ministrul delegat pentru Fonduri europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcţie, deşi Cabinetul era considerat demisionar ca urmare a demisiei premierului.

Executivul Dăncilă va avea şi nume noi. Unele surse vehiculează întoarcerea în Guvern a Rovanei Plumb, pe postul lui Ciolacu, de vicepremier fără portofoliu. Astfel, Rovana Plumb, Paul Stănescu (Dezvoltare) şi Graţiela Gavrilescu (Mediu) ar urma să fie cei 3 vicepremieri din noul guvern.

La ministerul Educaţiei, Liviu Pop ar putea fi înlocuit de Ecaterina Andronescu, cea care s-a retras, în CExN al PSD, candidatura de la funcţia de premier.

“Cu drag îmi fac activitatea până în ultima zi de mandat, indiferent când va fi ultima zi de mandat. Eu sunt învăţat ca la şcoală, nu să stau deoparte (…). În 29 (ianuarie – n.r.) se va vota Guvernul. Nu am astăzi alte priorităţi, importat este ca programul de guvernare să continue”, a declarat Liviu Pop, răspunzând la o întrebare legată de posibilitatea de a face parte din Cabinetul Dăncilă.

La Ministerul Transporturilor ar putea reveni pe funcţie fostul ministru Răzvan Cuc, dar pentru acest portofoliu a mai fost vehiculat şi numele deputatului PSD Sorin Bota.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii în Executivul Grindeanu, care ar putea să îl înlocuiască astfel pe Lucian Romaşcanu.

Şi la Ministerul Sănătăţii ar putea surveni o schimbare, în sensul că numele Rodicăi Nassar, actual secretar de stat, este vehiculat pentru a-l înlocui pe Florian Bodog. Rodica Nassar a fost, anterior, şi preşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor europene şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta. Teodorovici este, de altfel, propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor sau pentru un portofoliu la Ministerul Fondurilor Europene.

„Mă onorează propunerea. Sigur, niciunul dintre portofolii nu mi-ar fi străin, după atâţia ani de când lucrez în administraţia publică”, a declarat, vineri, Teodorovici.

Cu semnul întrebării privind prezenţa în Guvernul Dăncilă ar fi ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, dar şi ministrul pentru Turism, Mircea Dobre.

Ioan Deneş va fi sigur ministru în Guvernul Dăncilă, acesta fiind votat de CExN al PSD pentru a o înlocui pe Doina Pană la ministerul Apelor şi Pădurilor încă înainte de demisia lui Tudose.

Vor rămâne în Guvern şi îşi vor păstra portofoliile Olguţa Vasilescu (Muncă), Carmen Dan (Interne), Petre Daea (Agricultură), Mihai Fifor (Apărare), Ionuţ Mişa (Finanţe), Tudorel Toader (Justiţie), Gheorghe Şimon (Economie), Ilan Laufer (Mediul de afaceri), Lucian Georgescu (Cercetare), Lucian Şova (Comunicaţii), Andreea Păstîrnac (Românii de pretutindeni).

Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra. De asemenea, şi titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.