În urma concursului desfășurat pe data de 8 octombrie, noul şef al IJJ Suceava este maiorul Marius Mihai Lungu. Acesta a fost, până luna trecută, șeful de stat major la batalionul de ordine publică din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Anunţul a fost făcut de prefectul Florin Sinescu, care a precizat că în data de 10 octombrie, maiorul Marius Lungu a fost numit în funcţie, dar instalarea sa nu s-a produs încă, aceasta urmând a avea loc pe data de 24 octombrie, la sediul IJJ Suceava de pe strada Traian Vuia.

„Dumnealui a câştigat concursul din data de 8 octombrie, a fost numit în data de 10 octombrie, dar luarea efectivă în primire a funcţiei va avea loc pe data de 24 octombrie, la sediul IJJ Suceava”, a precizat prefectul Florin Sinescu. Potrivit acestuia, la ceremonia de joi este aşteptat să participe şeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru.

După trecerea în rezervă a generalului de brigadă, dr. Eugen Șalar, conducerea IJJ a fost asigurată de colonelul Iulian Iacob.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.