Nu mă doare nimic doar lipsesc

În 1896, anul nașterii lui Samuel Rosenstock, locul era o comună rurală cu trei străzi, în care păduri virgine, izvoare termale vechi și gospodării țărănești coabitau, aparent amiabil, cu zeci de sonde de foraj petrolier și fabrici de gaz derivate, o rafinărie și o gară abia dată în folosință pentru transportul aurului negru către piețele străine. Un spațiu în și între vremuri, amprentat de contraste majore, vest sălbatic încrucișat cu peisaj medieval, în care „viața roșie fierbe în puțuri”, iar „vântul are miros de bromură” – cum scria poetul mai târziu.

În 1906, „Samică”, cum îl alintau părinții, trist la țară, pleacă la gimnaziu la Focșani, iar un an mai târziu la București, unde, sub pseudonimul S. Samyro, publică revista „Simbolul” (împreună cu Marcel Iancu și Ion Vinea). În toamna lui 1915, trist în țară,  Tzara pleacă la studii în Elveția, unde devine în scurt timp coautorul insurecției de la  Zürich din 1916 – revoluția Dada în artă și literatură, după care nimic nu avea să mai fie la fel.

În contextul centenarului Dada, expoziția „Nu mă doare nimic doar lipsesc” sugerează o temă de reflecție divergentă spiritului festiv, dar profund consonantă cu starea de spirit a tânărului poet absent, anticipând paroxismul Dada: elocvența absenței emigranților români, în special a celor din Moldova. Potrivit unui studiu din 2013, cinci din cele opt județe ale Moldovei ocupă primele poziții în topul migrației economice, top condus de județul Bacău, cu peste 57.000 de locuitori temporar sau definitiv plecați, urmat de Neamț cu 53.000 și Suceava cu 49.000. Cum arată astăzi orașul Moinești?

Artistul Dragoș Burlacu, născut la Bacău, propune un portret pictural subiectiv al fenomenului migraționist local, cu accent pe câteva problematici relevante pentru întreaga societate românească: clivajele sociale dintre migranți și ne-migranți, simbolurile noului prestigiu social și comportamentul orientat către migrație, depopularea și îmbătrânirea demografică (youth drain), vulnerabilizarea afectivă a familiei rămase acasă, reducerea potențialului uman și creativ din comunitate (brain drain). Evident, impactul migrației este multiplu, ambivalent și integrat global, în continuă evoluţie și multiplicare în timp şi spaţiu, dar studiile de specialitate susțin că efectele pozitive nu se echilibrează cu cele cele negative, migrația românească rămânând precară, incapabilă să genereze dezvoltare economică sustenabilă.

Portretul absenților din Moinești și din proximitate, realizat de Dragoș Burlacu, este o expresie poetică a acestei stări de fapt, un discurs vizual eliptic, structurat din notații disparate, inspirate din fotografii din arhiva orașului și cadre personale realizate în incursiuni de documentare pe teren, ce reflectă un interes simetric pentru prozaicul existențial cu al tânărului Tzara și al dadaiștilor în general.

Expoziția include lucrări de pictură, colaje foto și animație video pe fotografii de arhivă create special pentru acest proiect. Titlul „Nu mă doare nimic doar lipsesc” este împrumutat, cu acordul autorului, din volumul de poezie omonim al lui Marius Lăzărescu, publicat la editura Karth, 2013.

Expoziția va fi deschisă la Uzina de Apă între 13 – 24 mai 2016, iar ulterior va fi itinerată la Centrul George Apostu din Bacău, în cadrul Forumului Zonal de Arhitectură și Urbanism „Moldova Reper 2030”, organizat de OAR Bacău, ce se desfășoară între 10 – 12 iunie 2016.

Dragoș Burlacu (n.1978) a studiat pictura la Academia de Artă Luceafărul din București (2002) și Universitatea Natională de Artă, București (2008). În 2013 a fost nominalizat la premiul european International Strabag Art Award, iar în 2008 a primit premiul UAP România pentru activitate deosebită în cadrul galeriei Atelier 35. A avut expoziții personale la Aiurart și Cărturești în București, și participări la expoziții colective în Liverpool, Padova și Bienala de Artă de la Moscova. Proiectele viitoare includ  o expoziție de grup la Espace Vallès, Grenoble, și o rezidență la Centrul Cultural Destelheide din Dworp, Belgia. Artistul activează în Bacău și București.

Simona Nastac este curator și critic de artă, în prezent stabilită la Londra. A realizat expoziții la Londra, New York, Seul, Shanghai, Praga, Sankt Petersburg, Cluj și București, și a publicat peste 100 de articole în presa românească și internațională de specialitate. Între 2006 – 2013 a coordonat programele de arte vizuale, literatură, arhitectură și design la ICR Londra. Proiectele curente și imediat următoare includ expoziția „Incizie cu cuțitul de bucătărie prin viitorul crud a 100 de ani în urmă” la SPAȚIU Intact (Cluj) și evenimentul de poezie sonoră și experimentală „Dada 100: Poezie fără vers”  la Festivalul Internațional de Poezie din București.

Uzina de apă din Suceava, proiectată în 1908 de inginerul de construcţii civile G. Thiem din Leipzig, construită de firma „Thiem şi fiii” şi dată în folosinţă în 1912, a fost transformată de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), filiala N-E, în Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj în 2012. Uzina face parte din patrimoniul industrial al oraşului Suceava, având o semnificaţie istorică, tehnologică, socială şi arhitecturală deopotrivă. OAR a reintegrat clădirea în comunitate, contribuind astfel la promovarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului arhitectural industrial din România, precum și la viața culturală a orașului Suceava.