Universitatea „Ștefan cel Mare” a avut, în primele 4 zile de înscrieri la programele de licență și masterat, un număr de peste 2500 de candidați care și-au exprimat opțiunea de a se înmatricula la programele de studii disponibile în această sesiune.

Cei mai mulți candidați care doresc un loc la programele de studii puse la dispoziție de USV au optat pentru Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Numărul de 967 de opțiuni exprimate deja pentru această facultate este cu mult mai mare decât opțiunile pentru celelalte facultăți. Topul este completat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, cu 329 de opțiuni și Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, cu 174 de candidați.

Pentru programele de Master, 400 de licențiați și-au exprimat deja intențiile de a continua studiile în același centru universitar, iar în ceea ce privește învățământul la distanță au fost depuse deja 252 de dosare.

Înscrierile continuă până pe data de 23 iulie, fără zilele de sâmbătă și duminică, pentru ca mai apoi să urmeze probele, pentru facultățile care impun acest lucru, afișarea rezultatelor pe 24 iulie, iar mai apoi depunerea contestațiilor. Înmatriculările, pentru cei care vor fi admiși, vor avea loc în perioada 24-30 iulie.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.