Potrivit AEP, la data de 31 decembrie 2020 figurau în Registrul electoral 18.949.357 alegători români, iar la dat de 31 ianuarie sunt 18.938.430 de alegători, cu 10.927 mai puțini.
„Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia”, transmit reprezentanții AEP.
În prima lună a anului, la nivelul primăriilor din țară 28.466 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, iar 107 persoane au fost radiate după ce li s-a interzis prin lege exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.
Alte 94 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în prima lună din 2021 este de 17.552, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
AEP menționează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.193.841 au domiciliul sau reședința în țară, iar 744.589 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.
Lasa un raspuns