Nume sonore și personalități marcante la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului folcloric „Flori de mai” de la Iaslovăț
Duminică, 13 mai a.c., la Iaslovăţ a avut loc cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului folcloric „Flori de mai”, manifestare organizată de Primăria comunei Iaslovăţ.
La acest frumos eveniment au participat mai multe ansambluri folclorice precum „Ţâmţăroiul” din Iaslovăţ, „Luca Arbure” din Arbore, „Stejărelul” din Cajvana, „Codrişor” din Dorneşti, „Florile Bucovinei” din Rădăuţi și „Trilişeşti” din Iaslovăţ.
Invitații speciali ai festivalului au fost Valeria și Traian Ilea, cei care au reușit să le ofere celor prezenți momente de neuitat, prin cântecele lor atât de cunoscute.
De asemenea, pentru că ne aflăm în Anul Centenar, edilul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară, a dorit să marcheze acest an istoric, prin prezența unui artist de muzică populară care interpretează și cântece patriotice. Astfel, la Iaslovăț a poposit Ovidiu Homorodean, care după ce a interpretat mai multe cântece din zona din care vine, a abordat și un repertoriu cu cântece istorice.
Acesta a reușit să ridice publicul prezent în picioare, dar și să transmită atâta emoție încât pe obrajii unor participanți să curgă chiar și lacrimi.
Oficialități marcante, alături de primarul Ion Cotoară, la Iaslovăț
Îmbucurător a fost și faptul că, la Iaslovăț a fost prezent și prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, senatorul PSD Ioan Stan, deputatul PSD Alexandru Rădulescu, secretarul de stat Cristian Șologon, precum și subsecretarul de stat Tiberius Brădățan. De asemenea, și primarul municipiului Rădăuți, precum și primarul comunei Ulma, au dorit să fie alături de primarul Cotoară.
Mirela Adomnicăi l-a felicitat pe edil pentru organizarea acestui eveniment devenit deja tradiție, iar președintele PSD Suceava și senatorul Ioan Stan l-a asigurat pe primarul Cotoară că va fi alături de el de câte ori comunitatea de aici va avea nevoie.
În final, primarul comunei Iaslovăț s-a declarat mulțumit de modul în care s-a desfășurat ediția de anul acesta a Festivalului „Flori de Mai”.
„Din punctul meu de vedere a fost extraordinar, chiar dacă vremea n-a ținut cu noi, însă ploaia înseamnă rod bun. Am avut parte și de momente încărcate de emoție și patriotism, am fost încă o dată mândri că suntem români, iar aceste momente contează cu adevărat într-un an istoric ca acesta. Toți artiștii au fost la înălțime, iar astfel nu cred că greșim dacă spunem că am avut parte de o ediție reușită a festivalului nostru”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară.
Pe scena de la Iaslovăț au evoluat și artiștii din localitatea Mălăești, Republica Moldova, cea care este înfrățită cu comuna Iaslovăț.
La festival au fost prezente și interpretele de muzică populară Nicoleta Cojocaru şi Emilia Solovăstru, iar seara a fost încheiată de Fanfara de la Calafindești.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Lasa un raspuns