O stradă din municipiul Suceava va purta numele primului rector al Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava, academician Emanuel Diaconescu. Acest lucru se va realiza dacă deliberativul local sucevean își va da girul în ședința de joi, 27 octombrie.

Strada, care are o lungime de 700 de metri, are capătul de intrare în partea de N-E, din strada Izvoarele Cetăţii, pe partea dreaptă a acesteia, iar capătul de ieșire în partea de N-V, în strada Madrid. Trebuie precizat că propunerea edilului sucevean, de atribuire a acestei denumiri de stradă, a primit deja aviz favorabil din partea Comisiei de atribuire de denumiri a judeţului Suceava.

Profesorul Emanuel Diaconescu și-a lăsat o puternică amprentă asupra dezvoltării Facultății de Inginerie Mecanică din Suceava, atât prin spiritul insuflat cadrelor didactice și doctoranzilor, prin exemplul personal de efort continuu dus până la limita sacrificiului, cât și prin îmbogățirea patrimoniului de cercetare. Adevărat formator de școală, Emanuel Diaconescu, întemeietor al școlii doctorale sucevene în Inginerie Mecanică, rămâne un reper pentru zeci de generații de studenți, ingineri, dascăli și doctori ale căror destine le-a marcat. Ca recunoaștere a meritelor în domeniul Tribologiei și Mecanicii Contactului, a fost ales să conducă destinele Asociației Române de Tribologie în perioada 1993 – 2010. Filiala din Suceava a Asociației Române de Tribologie îi datorează în covârșitoare măsură statutul său actual.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.