Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele politice la consultări la Cotroceni, luni, de la ora 10.00. Invitaţia la consultări adresată partidelor a fost publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

pnl-img

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis marți, 6 ianuarie a.c., o invitație partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care le cheamă, luni, 12 ianuarie a.c., la consultări. Pe agenda discuțiilor se află încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Programul consultărilor va fi următorul:

• 10.00 – 10.30 – Partidul Social Democrat;
• 10.45 – 11.15 – Partidul Naţional Liberal;
• 11.30 – 12.00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• 12.15 – 12.45 – Partidul Conservator;
• 13.00 – 13.30 – Uniunea Democrată Maghiară din România;
• 13.45 – 14.15 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
• 14.30 – 15.00 – Partidul Poporului – Dan Diaconescu.

Din Delegația PSD, care va fi condusă de premierul Victor Ponta, va face parte ministrul Finanțelor, Darius Vîlcov și respectiv ministrul Apărării, Mircea Dușa.

La cazul PNL, delegația condusă de Alina Gorghiu va fi mult mai numeroasă, urmând să fie formată din șase reprezentanți.

”Vă informăm că Partidul Național Liberal va fi reprezentat la consultările cu președintele României, domnul Klaus Iohannis, care vor avea loc la Palatul Cotroceni luni, 12 ianuarie 2015, începând cu ora 10.45, de o delegație alcătuită din co-președintele PNL Alina Gorghiu, prim-vicepreședinții PNL Anca Boagiu, Cătălin Predoiu, Teodor Atanasiu, Andrei Chiliman și secretarul general al PNL, Marian Petrache”, se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții PNL redacției PSnews.ro.

Numele cel mai surprinzător din această delegație pare să fie cel al lui Andrei Chiliman, personaj care nu s-a remarcat în niciun fel din momentul în care a ajuns prim- vicepreședinte al PDL și apoi automat al PNL. De asemenea, observăm că Vasile Blaga este marele absent din Delegația PNL. În spațiul public au apărut, în ultima perioadă, numeroase informații conform cărora relația dintre Vasile Blaga și Klaus Iohannis este una răcită. De asemenea, observăm că delegația este formată paritar din trei membri PNL și trei PDL.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.