Miercuri, 7 octombrie, în jurul orei 11:05, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 178 C din comuna Bilca, la intersecţia cu strada Nicolae Labiș, o localnică de 71 de ani a schimbat direcția de mers spre stânga, fără a semnaliza această manevră și fără a se asigura corespunzător, moment în care a fost acroșată din spate de autoturismul condus de o localnică de 45 de ani.
Potrivit IPJ Suceava, din impact a rezultat rănirea biciclistei, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns