O comunitate inimoasă reușește, de fiecare dată când pe stadionul din Pojorîta se joacă câte un meci, să dea dovadă de unitate, susținere și dragoste și transformă  un meci de fotbal obișnuit într-unul cu o încărcătură emoțională deosebită.

Cine nu a fost măcar o dată la un meci pe stadionul din stațiunea turistică Pojorîta nu știe că unele scaune din tribună sunt rezervate pentru primarul comunei și pentru viceprimarul de aici, nu știe că la fiecare meci există bătrâni care trăiesc cu sufletele la gură fiecare moment și nu știe că aici oamenii văd în fiecare victorie un motiv pentru a se întoarce acasă cu o bucurie în plus.

Oamenii care au dovedit că a face echipă în administrație înseamnă dezvoltare și modernizare, Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorîta și Vladimir Cârloanță, viceprimarul de aici, fac și pe stadion o echipă extraordinară.

Oricât de interesante ar fi meciurile pe stadionurile din orașele mari, nimic nu se compară cu emoțiile unui meci important, care se joacă la Pojorîta, de exemplu. Aici, gospodarii simt altfel meciul pe care îl joacă cei care îi reprezintă! Aici trăirile sunt speciale pentru că pleacă din suflet! Drept dovadă, o scurtă secvență de la meciul de sâmbătă!

Publicată de Raluca Bercea Tilihoi pe Duminică, 17 aprilie 2016

Cu siguranță, cel mai împătimit suporter este viceprimarul Vladimir care, după fiecare meci, rămâne fără glas. Acesta își pune tot sufletul în fiecare secundă care trece și îi coordonează pe jucători din tribună.

Cine nu a auzit măcar o dată „tu dai gol” sau „vreau să respiri și să gândești” nu a fost pe stadion la Pojorîta și nu l-a văzut pe inimosul viceprimar.

La fel ca și el, edilul trăiește la cote maxime fiecare gol sau fiecare ocazie ratată.

„E…de pe margini toți suntem fotbaliști. Mai țipăm și noi că sunt ai noștri și îi susținem. Cum să stai în casă când știi că ai tăi sunt pe stadion? Nu lipsim, că n-avem cum”, povestește un bătrân care nu lipsește la niciun meci.

„Antrenați să fim învingători”, „Uniți jucăm, uniți câștigăm”, „Suntem buni, dar ne respectăm adversarul”, sunt doar câteva dintre sloganurile care se regăsesc pe stadionul din Pojorîta, iar această echipă, indiferent de liga în care joacă, este emblema comunei. Este vorba în definitiv de patriotism local, dar și de o comunitate unită care transmite pe un stadion dintr-o comună emoții mai mari ca pe Santiago Bernabeu.

Jurnaliștii străini au declarat după ce au asistat la un meci la Pojorîta că stadionul seamănă cu cele din Rijeka, Imotski sau Triesenberg și că gazdele de aici sunt uimitoare prin felul în care știu să trăiască alături de cei de pe teren fiecare moment.

Eu voi zice astăzi că Bucovina este o stare de spirit, iar la Pojorîta acești oameni iubesc sincer, trăiesc sincer și dau multora o lecție de unitate, perseverență și succes.

Am fost de multe ori la meci la Pojorîta și, da, am trăit emoții mai mari ca pe Bernabeu.

PS:Pojorîta nu uita și mâine vrem victoria!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.