Duminică, 1 aprilie, a fost comemorată  Ziua națională de cinstire a memoriei românilor, victime ale masacrelor de la Fântână Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul  totalitar sovietic în ținutul Herţa, nordul Bucovinei și întreagă Basarabie, instituită prin Legea 68/2011.

Printre cele aproximativ 1.000 de persoane prezente ieri la Fântână Albă în locul unde a avut loc odiosul masacru, pentru a comemora împlinirea a 77 de ani , a fost prezentă o delegație a Partidului Mișcarea Populară alcătuită din deputatul Eugen Tomac, președinte executiv PMP , deputatul Petru Movilă vicepreședinte PMP, viceprimarul Sucevei, Marian Andronache, consilierii locali Constantin Munteanu și Bogdan Adrian Nicolau din conducerea organizației județene PMP Suceava.

Pe 1 aprilie 1941 a avut loc masacrul de la Fântână Albă (în apropiere de granița cu România) în care și-au pierdut viață aproximativ 3000 de români bucovineni.
Oamenii aflaseră de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni,  că în ziua de 1 aprilie se va deschide granița și astfel se vor refugia în România.
Cele aproximativ 3000 de persoane din mai multe sate de pe  Valea Siretului au format o coloană pașnică și s-au îndreptat spre granița cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri și cruci din cetină. Când s-au apropiat de punctul de graniță Fântână Albă, în locul numit Varnița, grănicerii sovietici au deschis focul și au tras în plin în ei. Bătrâni, copii, femei au fost secerați cu rafale de mitraliere, apoi aruncați în gropi comune, unii fiind îngropați de vii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.