Dramele nu se mai termină pentru o familie din Botoşani. Patru copii, de şapte, doi de opt ani şi unul de nouă ani, au rămas singuri, după ce mama lor a fost condamnată la cinci ani de închisoarea pentru că le-a ucis tatăl.
A dus o viaţă de chin
În apărarea femeii au venit mai mulţi martori, inclusiv cumnatul său, care a povestit ce viaţă grea ducea femeia alături de patenerul său. „Știu ce viață a avut Mihaela pentru că eu sunt căsătorit cu sora ei și locuiesc în gospodăria mamei ei. A avut parte de certuri și bătăi și de multe ori a ajuns acasă la mama ei desculță și plângând. De multe ori soția mea mă suna pe mine să mă duc până la Mihaela acasă pentru a-i despărți. Certurile proveneau și de la consumul de alcool al soțului ei, iar în ultimii ani începuse și Mihaela să mai consume. Foarte mult au suferit copiii lor din cauza acestor certuri și scandaluri, iar fetița este cea care a suferit cel mai mult și știu acest lucru pentru că am discutat cu copiii atunci când veneau acasă la soacra mea. Cred că s-a ajuns în situația asta pentru că Mihaela nu a mai suportat scandalurile, atâta umilință și atâta suferința. După cum puteți vedea, Mihaela are nasul rupt în urma loviturilor aplicate de soțul ei și atunci a venit la noi acasă plângând și plină de sânge”, a spus acesta.
S-a gândit să se apere
La rândul său, Mihaela a povestit că nu a mai putut să suporte ceea ce i se întâmpla cu regularitate. „În acea zi cearta a izbucnit din nimic și soțul meu m-a trimis să mai cumpăr băutură și pentru că eu n-am vrut, m-a prins de gât și de față și m-a îmbrâncit tare. Atunci, de nervi, am luat cuțitul și l-am lovit, fără însă să mă gândesc că ar putea să moară. Eram atât de nervoasă pentru că se adunaseră prea multe, pur și simplu se umpluse paharul „, a povestit ea.
În pronunțarea sentinței de condamnare la cinci ani de închisoare, judecătorul a luat în calcul şi situația femeii dinainte de comiterea crimei. Totodată, Tribunalul Botoșani a obligat-o pe femeie să le achite celor patru copii ai săi daune morale de un milion de lei. dar o sentință finală în acest caz va pronunța Curtea de Apel Suceava, următorul termen din dosar fiind programat în 18 iunie.
Sursa: Observatornews.ro
Lasa un raspuns