Marți, 7 februarie, la ora 09:25 lucrătorii S.P.R. 2 Ipoteşti au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către o femeie cu privire la faptul că soacra ei, în vârstă de 71 de ani, s-a spânzurat în standola locuinței sale din Udști.

La faţa locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul S.P.R. 2 Ipoteşti, însoţită de tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic.

La data de 07.02.2023, în jurul orei 09:00, femeia se afla la domiciliu împreună cu soțul său. Aceasta a ieșit la un moment dat din locuință, spunându-i acestuia că merge la toaletă. După aproximativ 15 minute, la locuința acestora s-a deplasat nora acesteia, care, întrucât nu a găsit-o în locuință, a căutat-o prin împrejurimi.

Aceasta a găsit-o pe soacra sa în șura locuinței, spânzurată cu o sfoară de una din grinzile din lemn ale clădirii. De asemenea, pe peretele de sub grindă, a fost identificată o scară în poziție oblică, pe care aceasta a folosit-o pentu a se urca.

La fața locului s-a deplasat un echipaj S.A.J. Suceava, care au efectuat manevre de resuscitare, victima nu a răspuns pozitiv, fapt pentru care s-a constatat decesul.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la examinarea sumară a cadavrului acesteia, nu au fost constatate urme de violenţă pe suprafața acestuia.

În continuare, cadavrul a fost transportat de S.C. EFEMER S.R.L. la Morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, urmând a se dispune procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Udești.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.