Joi, 3 decembrie, la ora 9:15, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNAU 112 de către un bărbat domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că în jurul orelor 09:10, a găsit-o pe mama sa în dormitorul locuinței, inconștientă, prezentând urme de tăiere la mână și scurgeri masive de sânge .
Femeia, în luna mai 2020, a fost diagnosticată cu depresie, aflându-se sub tratament medicamentos prescris de medic de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
La 02.12.2020, în jurul orelor 20:00, a revenit la domiciliu de la locul de muncă, a discutat pentru scurt timp cu fostul soț și s-a retras în camera sa, prezentând o stare psihică normală. În dimineața zilei de 03.12.2020, în jurul orelor 08:45, deoarece nu a ieșit din dormitor, fostul soț a încercat să intre în camera acesteia, constatând că ușa este încuiată. Deoarece știa sigur că fosta sa soție este în cameră și a presupus că se simte rău, acesta l-a apelat telefonic pe fiul său cerându-i să vină acasă.
Ajuns la domiciliu, acesta a demontat sistemul de închidere al ușii de acces în dormitorul mamei sale, constatând că ușa era încuiată cu cheia din interior. În cameră, a găsit-o întinsă pe pardoseală, în stare semiconștientă, prezentând urme de tăiere la nivelul încheieturilor ambelor mâini.
Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind readusă în stare conștientă și stabilă.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, în camera femeii a fost găsit un cuțit de bucătărie. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că victima a încercat să se sinucidă, neexistând suspiciuni cu privire la comiterea unei fapte penale.
Lasa un raspuns