Joi, 20 mai, la ora 19:55, SPR 5 Dărmănești  a fost sesizată prin SNUAU 112 de către M. Maria, de 41 ani, din comuna Dărmănești, cu privire la faptul că la data de 20.05.2021, în jurul orei 19.30 a fost agresată la domiciliu de către soacra sa R. Ana de 79 ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în seara de 20.05.2021, în jurul orei 19.30, reclamanta, aflându-se la domiciliul său  Dărmănești, pe fondul unei discuții contradictorii cu soacra sa care locuiește în același imobil, aceasta din urmă, la un moment dat, și-a bruscat nora împingând-o pe pat după care a lovit-o de mai multe ori cu palmele peste brațe fără a-i provoca leziuni.

După cele întâmplate M.  Maria a apelat SNUAU 112, iar soacra sa a părăsit domiciliul comun.

Persoana vătămată a mai declarat faptul că nu intenționează să depună plângere penală.

S-a aplicat formularul de evaluare a riscului constatându-se că în cauză nu există un pericol de natură a genera un risc iminent pentru integritatea fizică ori libertatea unei persoane astfel că în cauză nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, în cauză constatându-se faptul că nu există risc iminent, ulterior fiindu-i adus la cunoștință prin formular anexă nr. 5 drepturile prev. de Legii 217/2003.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.