Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma verificărilor efectuate a rezultat că în jurul orei 15.00, o femeie de 30 ani, din municipiul Vatra Dornei s-a deplasat la magazinul de pe strada 22 Decembrie, din municipiul Vatra Dornei pentru a face unele cumpărături, iar o parte din acestea, le-a introdus în poșetă cu intenția de a trece de casa de marcat fără să îl achite.
Persoana în cauză a achitat produsele pe care le avea în coșul de cumpărături, iar după ce a trecut de casa de marcat și se îndrepta spre ieșirea din magazin, a fost oprită de agentul de securitate, care a găsit în poșetă bunuri în valoare totală de 20 lei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt.
Lasa un raspuns